Mitropolitul Ardealului Andrei Saguna
Sfinti romani - Sfinti romani intre 1850-1900

MITROPOLITUL ARDEALULUI ANDREI ŞAGUNA
(1808-1873)

a. Viaţa

Mitropolitul Andrei Şaguna a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul secolului XIX.

Acest ierarh s-a născut la Mişcolţ, la 20 decembrie, 1808, din părinţi macedo-români, anume Naum şi Anastasia. După ce termină şcoala greco- valahă din oraşul natal, urmează gimnaziul, apoi dreptul şi filosofia la Budapesta şi în cele din urmă studiază teologia ortodoxă în oraşul Vârşeţ din Banatul sârbesc.

În anul 1833 este tuns în monahism la Mitropolia din Carloviţ, cu numele de Andrei, fiind hirotonit apoi diacon şi preot. Astfel, din tinereţe îşi închină viaţa lui Hristos. În anul 1842 ajunge profesor la Seminarul Teologic din Vârşeţ, apoi devine egumen la mănăstirile sârbeşti Hopovo şi Covil. În anul 1846 este numit vicar general al Episcopiei Sibiului, iar în aprilie, 1848, este ales şi hirotonit episcop al Ardealului. După 16 ani de rodnică activitate bisericească, culturală şi naţională, în anul 1864, episcopul Andrei Şaguna ajunge mitropolit al Ardealului şi părinte duhovnicesc al tuturor românilor de peste Carpaţi, pe care îi păstoreşte încă nouă ani de zile.

În anul 1873 îşi dă sufletul în mâinile Domnului şi este îngropat lângă biserica din comuna Răşinari-Sibiu.

 

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

  1. Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Şaguna şi-a început activitatea de păstor, îndemnând preoţii să aibă viaţă morală şi să păstorească bine turma lui Hristos. Iată primele sale sfaturi adresate preoţilor din Transilvania:
    - Fiecare preot să umble în reverendă, nu numai când are a săvârşi vreo slujbă, ci şi când va veni la cetate sau va merge la mai-marii lui;
    - Nici un preot să nu îndrăznească a-şi rade barba, iar părul să şi-l pieptene înapoi;
    - De la cercetarea jocurilor şi a cârciumilor şi de la orice vorbe vătămătoare cinului preoţesc să se contenească;
    - Negustorie a face sau a umbla în persoană după alte câştiguri să înceteze de tot;
    - Pentru ca fiecare preot după cuviinţă să-şi poată împlini datoriile sale, tot insul să se îndeletnicească în citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Să citească şi să înveţe catehismul pe de rost şi, câştigându-şi folositoare cunoştinţe, să fie în stare a cuvânta din timp către popor cu spor şi cu folos şi a-i putea arăta calea către fapte bune, spre care sfârşit se cuvine să aibă o viaţă neprihănită, purtare bună întru toate şi în tot locul, ca o trâmbiţă bine răsunătoare, să deştepte pe toţi spre cucernicia cea adevărat creştină şi spre frica lui Dumnezeu.

  2. În Epistolia de învăţătură către parohialnica preoţime iarăşi învăţa, zicând:
    - Să se silească fiecare preot a povăţui poporul să părăsească deprinderile rele, să nu facă nuntă în post, să se lase de căsătoriile între rudenii şi să se ferească de cheltuielile zadarnice, de risipa de mâncare şi băutură ce au obiceiul a face cu prilejul nunţilor.

  3. Apoi zicea şi acestea:
    - Să nu lipsească preotul a învăţa, nu numai tinerimea şcolară, ci şi pe cea ce nu are putinţă a umbla la şcoală, credinţa, frica lui Dumnezeu şi începutul înţelepciunii. Prin toate purtările sale, preotul să dea pilde bune poporului. Să-şi chivernisească bine nu numai casa proprie, ci şi toate ce ţin de biserică. Iar de cercetarea cârciumilor, de jocuri şi glume să se ferească, precum cer canoanele Sfinţilor Părinţi.

  4. La urmă adăugă şi aceste sfaturi:
    - Preoţii să poarte îmbrăcăminte preoţească, că din cele de afară se chibzuieşte şi aşezarea cea dinlăuntru a inimii. Să fie cu blândeţe şi cuget curat în adunările şi sfătuirile bisericeşti, să nu rostească decât vorbe frumoase şi împăciuitoare; să se poarte cu toată cuviinţa faţă de „stăpânirile şi domniile" cărora le datorez cinstire şi ascultare. Faţă de poporani să fie cu dragoste, îndelungă răbdare şi smerenie. Pentru slujbe să nu ia decât simbria legiuită, la câştig urât să nu râvnească, iar la cei săraci să slujească gratuit, că pentru această osteneală mare plată vor avea în ceruri.

  5. În ziua hirotoniei sale în arhiereu, episcopul Andrei Şaguna a rostit aceste cuvinte:
    - Cea mai mare parte a vieţii mele pururea în osteneală mi-a fost şi îmi va fi. Dar şi cea mai mare bucurie mi-a fost şi îmi va fi şi în viitor a învinge toate piedicile. Cred cu tărie că, fiind umbrit de puternicul scut al lui Dumnezeu, voi putea îndeplini scopul vieţii mele întregi, ca pe românii ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voia să-i trag către tot ce este adevărat, sfânt şi bun.

  6. Episcopul Andrei Şaguna s-a dovedit de la început a fi un adevărat părinte al românilor din Transilvania, un apărător înflăcărat al Ortodoxiei dreptmăritoare, dar, în acelaşi timp, şi un apostol luminat de Duhul Sfânt, care punea mai presus de toate dragostea în Hristos şi unirea naţională decât ura, vrajba şi dezbinarea confesională. Cu înţelepciunea şi cu sufletul lui paşnic, el a contribuit cel mai mult la marea adunare de unitate românească din mai, 1848, de pe Câmpia Libertăţii.

  7. Fiind oricând gata de jertfă pentru cauza Bisericii şi a înfrăţirii tuturor românilor din Transilvania, marele ierarh a zăbovit 7 luni de zile la Viena, stăruind zi de zi pentru independenţa naţională şi religioasă a Transilvaniei şi nu s-a întors până nu s-au uşurat suferinţele poporului nedreptăţit.

  8. După încetarea revoluţiei din anii 1848-1849, episcopul Andrei Şaguna a început, cu grele sacrificii, opera de restaurare, înfrumuseţare şi zidire din nou a zeci de biserici ortodoxe, în locul celor jefuite şi distruse prin satele şi oraşele ardelene. În câţiva ani, toate bisericile din eparhie erau înnoite, împodobite şi cu cărţi de cult, cu icoane, cu veşminte şi cu slujbe alese.
    La acestea au contribuit, alături de credincioşii ardeleni, şi cei din Moldova şi Ţara Românească, cu care se simţeau dintotdeauna fraţi. Un ajutor deosebit a dat şi Mănăstirea Neamţ, care trimitea cu carele cărţi de slujbă şi alte daruri la Episcopia Ortodoxă din Sibiu.

  9. Pentru apărarea Ortodoxiei şi întărirea vieţii duhovniceşti şi culturale în Transilvania, episcopul Andrei Şaguna a înfiinţat, în anul 1850, o vestită tipografie eparhială la Sibiu, care a fost ca o binecuvântare dumnezeiască pentru toţi. Despre ea vorbea marele ierarh mai târziu:
    - Această tipografie, care până la moartea mea o am grijit şi o am administrat, numai Dumnezeu ştie cu câte greutăţi o am apărat şi susţinut faţă de duşmanii Bisericii şi ai naţiunii noastre române. Că ce era să fac în împrejurările acestea? Să şed la râul Babilonului şi să plâng? Nu! Ci să mă socotesc despre modul cum s-ar putea lăţi în preoţime şi poporul nostru cunoştinţele sistematice şi temeinice despre Biserică şi despre alte lucruri bisericeşti.

  10. Sub îngrijirea episcopului Andrei s-au tipărit, în decurs de 11 ani, 35 de cărţi bisericeşti, dintre care se pot aminti:
    Elementele dreptului canonic (1854); Kiriacodromionul (1855); Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale (1860), în două volume; Ceaslovul, Octoihul, Psaltirea, Penticostarul şi Triodul. Apoi cele douăsprezece Mineie (1853-1856), „după originalul îndreptat al Preasfinţitului episcop al Argeşului, Kir Iosif"; Biblia ilustrată (1856-1858), „după originalul celor 72 de tălmăcitori din Alexandria" şi altele.
    Numai la un an de la înfiinţarea tipografiei, se tipăriseră la Sibiu 5.000 de Catehisme, 5.000 de Abecedare, 700 de Ceasloave, 3.000 Istorii Biblice, 3.000 de cărţi despre Datoriile supuşilor şi 1.500 Apostoli.

  11. În prefaţa Bibliei ilustrate (1858) scrie episcopul Andrei Şaguna:
    - Cele două traduceri ale Bibliei (1648 şi 1688) sunt uşile prin care s-a învrednicit şi poporul românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieştilor învăţături, care, în mijlocul vijeliilor şi valurilor lumii, rămân neclătite şi adevărate din veac în veac. Ele sunt izvoarele care au izvorât întâia dată apa vieţii veşnice pentru neamul acesta, în toate părţile prin care este răspândit.
    Deşteptarea poporului românesc din barbaria veacurilor, împrietenirea lui mai departe cu legea lui Dumnezeu, păşirea lui către lumina cea blândă a civilizaţiei şi a culturii, înfrăţirea neamului nostru românesc, pe care mâna proniei 1-a semănat prin atâtea ţări deosebite şi printre atâtea neamuri străine, rămânerea în viaţă a limbii sale naţionale - toate aceste binecuvântări neasemănate avem a le mulţumi acestor ediţii vechi ale Sfintei Scripturi, acestor monumente nepieritoare ale limbii, moralităţii şi peste tot ale vieţii noastre naţionale şi bisericeşti.

  12. Apoi adaugă şi aceste cuvinte:
    - Mare, într-adevăr, şi adâncă trebuie să fie mulţumită noastră către pomeniţii bărbaţi mari ai poporului, care în vremi atât de grele şi cu mijloace şi puteri aşa smerite, au făcut lucruri atât de măreţe. Înaltă trebuie să fi fost cugetarea, adâncă mintea, fierbinte credinţa, adevărată iubirea lor către Dumnezeu şi naţiune, când au dăruit ei naţiei lor un astfel de odor! Sănătoasă şi coaptă a fost şi conştiinţa ce au avut-o ei despre lipsa poporului românesc de această sfântă carte. Pentru aceea au şi îmbrăcat traducerea lor în veşmântul limbii aceleia, care să fie înţeleasă de toţi românii de pretutindeni.
    Limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului. Şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet, nu numai al limbii, ci şi al simţirii şi, peste tot, al chipului cugetării poporului.
    Cu tot dreptul dar se pot numi aceste ediţii, cea dintâi Biblie - nu a românilor din Ardeal, ori din Ţara Românească, ori de aiurea - ci cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui din Ceruri. Nici unul din traducătorii de mai târziu nu poate fi părtaş laudei ce se cuvine acelora care au altoit întâia dată cuvântul Sfintei Scripturi în pom românesc!

  13. Iar în Istoria bisericească, volumul II, p. 122-124, zice:
    - Pe cât aristocraţia română din Transilvania n-a avut nici o predilecţie către Biserica şi naţia sa şi era redusă de o idee deşartă, pe atâta, să zicem, preoţimea şi creştinii şi în fruntea lor arhiereii au arătat o tărie exemplară în mijlocul nenumăratelor prigoniri şi au rămas neclătiţi în religie şi în naţionalitate.
    Tăria aceasta sufletească a fost un produs viu al acelei convingeri morale, că dacă se vor lăsa de una, numaidecât se vor lipsi şi de cealaltă. Şi fiindcă românul nu-şi poate închipui religia fără naţia şi naţionalitatea sa, pentru aceea, ca să asigure existenţa sa naţională, a rămas în acea religie în care s-a pomenit ca român şi despre care e convins că este scutul cel mai puternic de a-i apăra naţionalitatea lui de orice vijelii.

  14. În tipografia diecezană din Sibiu, mitropolitul Andrei tipărea şi cărţi de şcoală: abecedare, catehisme, bucoavne, cărţi de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie şi geografie, pentru şcolile săteşti - parohiale, pentru gimnazii şi mai ales, pentru Seminarul Teologic din Sibiu. Se mai tipăreau: Telegraful român, din 1852, Calendarul diecezan, Anuarul Gimnaziului din Braşov, precum şi numeroase broşuri şi lucrări bisericeşti şi folositoare de suflet.
    Astfel înţelegea marele ierarh să slujească Biserica lui Hristos şi poporul pe care îl păstorea, contribuind după putere la apărarea Ortodoxiei, la luminarea, la unitatea şi la mântuirea lui.

  15. Mitropolitul Andrei Şaguna rămâne în istoria neamului ctitorul cel mai mare al şcolii şi culturii ardelene.
    Odată cu organizarea tipografiei, în anul 1850 a înfiinţat în Sibiu un institut teologic şi pedagogic cu durata de unu până la trei ani, pentru forma- rea de preoţi buni, luminaţi şi devotaţi Evangheliei lui Hristos, acordând celor săraci şi iubitori de învăţătură ajutoare, burse şi cărţi gratuite. Pentru lumina- rea copiilor din eparhia sa, a înfiinţat, pe lângă fiecare parohie, sute de şcoli primare-confesionale, cu predarea în limba română. În ele se învăţau, atât cunoştinţele religioase, cât şi cele de cultură generală. Şcolile erau organizate şi întreţinute de Biserică. Preoţii parohiei erau directori, iar protopopii, inspectori şcolari. Profesorii erau pregătiţi, fie în Institutul Pedagogic din Sibiu, fie la Gimnaziul din Braşov, ambele înfiinţate şi întreţinute de Episcopia Ortodoxă din Sibiu.
    În anul 1873 existau în Transilvania peste 800 de şcoli primare con fesionale, din care mai mult de jumătate erau înfiinţate de marele mitropolit.

  16. Prin aceste trei mijloace - prin preoţi vrednici şi biserici, prin şcoli confesionale şi prin cărţi tipărite în grai românesc - mitropolitul Andrei Şaguna a întărit peste Carpaţi unitatea credinţei ortodoxe, unitatea etnică naţională şi unitatea de gândire şi acţiune, împotriva atâtor influenţe străine.

  17. Acest neobosit ierarh şi slujitor al Bisericii lui Hristos a realizat în eparhia sa şi alte înfăptuiri vrednice de amintit. El ţinea mult la demnitatea şi viaţa morală a preoţilor. De aceea, mereu le dădea sfaturi de bună compor- tare, le adresa frumoase pastorale, le dona cărţi de slujbă şi ajutoare pentru biserică, le făcea vizite canonice, umblând din sat în sat, mângâind şi sfătuind pe toţi ca un bun părinte al tuturor.

  18. Odată scria mitropolitul Andrei Şaguna către preoţii din eparhia sa: „Pre cât simt şi cunosc mărimea şi greutatea chemării mele arhiereşti, pre atât mă străduiesc să fac faţă chemării mele. Însă numai pentru una mă doare inima, şi adică pentru aceea, că nu mă iartă împrejurările şi puterile mele ca să fac atâta cât aş dori să fac pentru clerul şi poporul nostru. Nădăjduiesc însă că ostenelile mele, mici şi neînsemnate ca şi sămânţa muştarului, vor spori cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă le vom îngriji cu suflet curat".

  19. Alteori, iarăşi zicea:
    - De două ori dacă m-aş naşte, tot preot şi slujitor al Bisericii lui Hristos m-aş face!

  20. Mitropolitul Andrei „purta mare grijă pentru bunul mers al tuturor şcolilor săteşti înfiinţate de el şi mai ales pentru Institutul Teologic din Sibiu, pe care adeseori îl cerceta". Trăia în deplină armonie cu celelalte culte din Transilvania şi întreţinea o vastă corespondenţă cu numeroşi episcopi, stareţi, protopopi, deputaţi, oameni de cultură, miniştri şi chiar cu împăratul de la Viena. Căci toţi îl respectau şi erau cuceriţi de chipul şi înţelepciunea lui.

  21. O altă mare realizare a mitropolitului Andrei Şaguna a fost reînfiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în anul 1701. La 24 decembrie, 1864, episcopia din Sibiu este ridicată la rang de Mitropolie, cu autonomie proprie, desprinzându-se de Mitropolia sârbă din Carlovitz.
    Pentru buna organizare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, marele mitropolit a dat, în anul 1868, un renumit Statut Organic, care avea la bază deplina colaborare sinodală între clerici şi mireni. Astfel s-a dovedit a fi unul din cei mai mari legiuitori bisericeşti.

  22. Aşa a trăit şi aşa s-a jertfit acest mare ierarh al Bisericii lui Hristos. Rolul său a fost, pe drept cuvânt, providenţial şi avea un suflet devotat de adevărat păstor, plin de înţelepciune şi curaj.

La 28 iunie, 1873, mitropolitul Andrei Şaguna s-a strămutat la cele veşnice şi a fost înmormântat ca un simplu călugăr în curtea bisericii din Răşinari-Sibiu.

 





Untitled Document





Sfanta Parascheva - poate fi considerata sfanta romanilor ? Cred ca cele mai mari personalitati ale unei tari nu sunt altii decat cei sfinti ai ei . Vezi vietile celor sfinti si in special cea a Sfintei Parascheva .


Produsul Carotenoid Complex asigura o vedere sanatoasa.
Carotenoid Complex.