Pilde cutālc 16

Lazăr

Povestea vorbeşte de: sărăcia materială şi cea spirituală, iubirea frăţească, generozitate şi zgârcenie.

Trăiau cândva doi fraţi, unul bogat şi altul sărac. Săracul, pe lângă sărăcie era şi bolnav rău, încât tot corpul său era acoperit de bube. Nevastă-sa, din cauza bubelor urât mirositoare, nu-l mai putea răbda, nici fratele său. Îl alungau de la unul la altul, iar Lazăr sta mai mult pe drum, la mila vecinilor.

Într-o bună zi, fratele cel bogat se însoară şi nu-l cheamă la nuntă, ruşinându-se cu fratele său bolnav. Necăjit din cauza aceasta, Lazăr merge totuşi la casa fratelui, bucurându-se de bucuria fratelui şi se aşează pe o grămadă de gunoi, mai la o parte. Oamenii se făceau că nu-l văd, ca să nu supere pe gazdă, dar câinii îi aduc resturi de la masă şi-i ling rănile.

Bogatul supărat că fratele se arată la nunta lui şi nevrând să împartă cu fratele său nici măcar dragostea cîinilor, leagă câinii.

La sfîrşitul petrecerii, lăutarii înduioşaţi de singutătatea şi necazul lui Lazăr, vin să-i cânte. Lazăr era sărac lipit, şi neavând nimic cu care să-i plătească pe lăutari le dăruieşte, spre uimirea şi scârba tuturora, cojile bubelor sale, singura lui avere.

Pe jumătate amuzaţi şi pe jumătate scârbiţi, lăutarii pleacă spre casă, unde constată că acele coji se prefăcuseră în bani de aur. Bucuroşi foarte de aşa plată bogată, lăutarii merg să-i cânte din nou şi povestesc tuturor minunea. Recunoscători ei merg şi acasă la nevasta lui Lazăr.

Aceasta aflând că bubosul Lazăr prefăcea cojile bubelor în aur, se hotărăşte deodată să-l ierte pe Lazăr. Se îmbracă frumos şi merge la grămada de gunoi, pentru a-şi pofti bărbatul, acasă. Dar din puţine vorbe, ei se ceartă din nou. Furioasă, femeia îi strigă, că îl părăseşte, pentru că are un iubit, cu care va pleca în lume. Lazăr se uită cu atenţie la dânsa şi-i dă un sfat:

–Când vei ieşi din ogradă cu noul mire, să-ţi faci semnul crucii, în cele patru vânturi.

Nevasta uită sfatul. De cum ies mirii din curte, caii de la trăsură încep o goană nebună, nepământească...Femeia îşi aminteşte atunci de vorbele lui Lazăr şi îşi face cruce.

Deodată se pomeneşte singură pe câmp şi înţelege două lucruri: mirele fusese însuşi diavolul, iar bubosul Lazăr era un sfânt. Femeia se întoarce ruşinată la bărbatul ei...

Spunem povestea cuiva care: îşi duşmăneşte fratele din gelozie ori prostie,
se ceartă cu rudele, prietenii, colaboratorii,
nu ştie să dăruiască,
este egoist, individualist.

 

Cîntecul păsării

Povestea vorbeşte de: grădina secretă, tentaţia absolutului, refuzul realităţii, ,,glasul păsărilor".

Odată un călugăr a ieşit din mânăstire şi a mers în pădure pentru a tăia lemne. Acolo auzi o pasăre cântând minunat. Se aşeză să asculte viersul fermecat al păsării...Ascultă multă vreme până îşi simte sufletul mângâiat. Apoi terminându-şi treaba, se întoarce la mânăstire...

Dar portarul nu mai era acelaşi. Era un străin, care nu-l recunoscu şi nu-l lăsă să intre. Ceru să-l vadă pe stareţ. Când apăru stareţul, văzu, că era tot un străin. În zadar stărui să le spună că aparţine mânăstirii, că plecase cu câteva ceasuri în urmă, în pădure să taie lemne...

În cele din urmă cineva îşi aminti de povestea, care se spunea prin mânăstire, despre un călugăr, care trăise acolo cu sute de ani în urmă, dar care dispăruse fără urmă şi nimeni nu-l mai văzuse şi nu mai auzise de el.

Cîntecul dumnezeiesc al păsării, ce-i păruse călugărului, că durase câteva ceasuri, durase sute de ani după numărătoarea oamenilor...

Spunem povestea: căutătorului de absolut
celui ce refuză realitatea
omului refugiat în imaginar
aceluia care se teme să trăiască

 

Lanţul

Povestea arată că: orice rău e spre bine, nimic nu e ceea ce pare, totul e relativ, taina e să transformi răul în bine.

Lanţul era trist şi se ruşina de sine însuşi: ,,toţi mă ocolesc şi au dreptate, căci lumea iubeşte libertatea şi urăşte lanţurile...

A tecut pe acolo un om, a luat lanţul, a urcat într-un copac, i-a legat cele două capete de o creangă mai groasă şi a făcut din el un leagăn.

Astăzi copii se dau în leagăn şi sunt fericiţi.

Spunem povestea: unui melancolic incurabil, blazatului, nihilistului, materialistului, cui nu crede în bine.

 

Rodul ascultării

Povestea spune că: e folositor să ne ascultăm învăţătorii, ascultarea este drum şi roadă,voinţa şi munca sunt răsplătite.

Se povesteşte că pe când era tânăr, Sfantul Colov a mers la un mare stareţ, numit Pavel ca să-l slujească şi stând în preajma lui să înveţe.

Mai întâi i-a vorbit despre ascultare şi i-a cerut apoi să făgăduiască ascultare deplină întru toate. Într-o dimineaţă stareţul a luat un băţ uscat, l-a înfipt în pământ si i-a cerut lui Colov să-l ude zilnic şi să-l îngrijească:

–În toate zilele să-l uzi cu apă, până va face rod.

Izvorul era aşa departe, încât pleca după apă dimineaţa şi se întorcea seara. Timp de trei ani sfântul a făcut ceea ce stareţul îi ceruse, fără să întrebe nimic, fără să cârtească, fără să obosească, cu încredere în dascălul său...După trei ani lemnul înverzit s-a făcut pom care a rodit. Stareţul a împărţit fraţilor în biserică poamele spunându-le:

–Luaţi de mâncaţi, acesta este rodul ascultării!

Spunem povestea: celui care lucrează de mântuială ,
elevului care nu găseşte sensul temei primite,
pentru a arăta valoarea muncii făcute cu suflet,
spre a arăta foloasele ascultării,
ca să arătăm puterea credinţei.

 

 


Sfanta Parascheva - poate fi considerata sfanta romanilor ? Cred ca cele mai mari personalitati ale unei tari nu sunt altii decat cei sfinti ai ei . Vezi vietile celor sfinti si in special cea a Sfintei Parascheva .


Produsul Carotenoid Complex asigura o vedere sanatoasa. Carotenoid Complex.