Monahia Domnica Dumitrescu, Manastirea Namaiesti - Muscel
Sfinti romani - Sfinti romani intre 1900-1950

MONAHIA DOMNICA DUMITRESCU
Mănăstirea Nămăeşti- Muscel

(1858-1938)

Maica Domnica Dumitrescu este pomenită de ucenice ca o vrednică stareţă a Mănăstirii Nămăeşti. Era de loc din Târgovişte şi a intrat de mică în nevoinţa călugărească.

Timp de 30 de ani a fost ucenică la bătrâna stareţă, monahia Glafira Antoniu, dând dovadă de multă ascultare şi blândeţe. În anul 1907, răposând stareţa, a fost aleasă în locul ei maica Domnica Dumitrescu. Ea a condus Mănăstirea Nămăeşti 31 de ani, ostenindu-se ziua şi noaptea pentru folosul de obşte şi mântuirea fiicelor sale duhovniceşti. Maica Domnica s-a nevoit mult şi pentru refacerea bisericii şi a chiliilor arse în timpul primului război mondial. Apoi a adunat mai multe ucenice pe care le-a crescut şi le-a învăţat frica Domnului, căci era plină de înţelepciune. În anul 1938, stareţa Domnica a adormit cu pace, în vârstă de 80 de ani.

Dacă vreuna dintre ele pătimea vreo ispită, îndată îi zicea:
- Soro, când faci vreun păcat, ocărăşte-te pe tine, iar nu pe altul, ca să ai mai multă linişte.

Altă dată zicea:
- Prin păcat se îndepărtează harul lui Dumnezeu. Iar glumele, deşi nu îndepărtează harul, nu te lasă să sporeşti duhovniceşte.

Dacă se întâmpla vreo neînţelegere între ucenicele ei, le sfătuia pe fiecare, zicând:
- Sileşte-te, maică, din toate puterile sufletului să găseşti vina în inima ta, ca să nu urăşti pe nimeni, niciodată. Că pe cel ce urăşte, Evanghelia îl pune în rând cu ucigaşii de oameni. Fereşte-ne, Doamne, de această osândă!

 





Untitled Document





Sfanta Parascheva - poate fi considerata sfanta romanilor ? Cred ca cele mai mari personalitati ale unei tari nu sunt altii decat cei sfinti ai ei . Vezi vietile celor sfinti si in special cea a Sfintei Parascheva .


Produsul Carotenoid Complex asigura o vedere sanatoasa.
Carotenoid Complex.