CUVIOASA SOFIA SCHIMONAHIA
Schitul Sofia-Ceahlău
(secolul al XVII-lea)

Schimonahia Sofia a fost crescută duhovniceşte în obştea Mănăstirii Topoliţa-Târgu Neamţ. Apoi, retrăgându-se pe valea râului Bistriţa, a sihăstrit mulţi ani cu ucenicele ei în partea de răsărit a Muntelui Ceahlău, deasupra satului Răpciune.

Văzându-se înconjurată de numeroase ucenice, a fost îndemnată de Dumnezeu să întemeieze un schit de călugăriţe, căci erau multe maici care sihăstreau în pădurile de sub Ceahlău, dar nu aveau nici o mănăstire unde să slăvească pe Hristos. Astfel, Cuvioasa Sofia a înălţat aici o mică biserică de lemn cu hramul Sfântul Ioan Teologul, a făcut chilii de jur-împrejur, a adunat peste 20 de călugăriţe şi a pus rânduială de nevoinţă pustnicească.

Acest sfânt lăcaş s-a numit „Schitul Sofia" şi a dăinuit în Ceahlău aproape două secole. Schimonahia Sofia a fost maică duhovnicească în această sihăstrie peste 30 de ani, crescând multe călugăriţe alese. Unele dintre ele se retrăgeau cu timpul în pustie şi acolo se jertfeau până la moarte în post şi rugăciune. Altele se nevoiau la linişte numai în sfintele posturi, apoi iar coborau în schit.

Cuvioasa aceasta era cinstită în partea locului pentru sfinţenia vieţii ei, atât de mireni, cât şi de călugări, căci era umbrită de darul lui Dumnezeu şi era plină de înţelepciune duhovnicească. Către sfârşitul secolului al XVII-lea, schimonahia Sofia s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri, lăsând în urmă o vestită sihăstrie de călugăriţe. La începutul secolului al XIX-lea, Schitul Sofia rămânând aproape pustiu, biserica de lemn a fost mutată la Mănăstirea Durău.