CUVIOSUL IOAN SIHASTRUL
Mănăstirea Râşca
(secolele XVI-XVII)

Ieroschimonahul Ioan era unul din ucenicii Sfântului Arhiepiscop Ioan de la Râşca. El s-a nevoit mai întâi în mănăstirea de metanie, până ce marele său dascăl şi părinte duhovnicesc s-a mutat din viaţa aceasta. Apoi, dorind viaţă pustnicească, s-a retras în munte, pe valea pârâului Râşcuţa, şi acolo a sihăstrit în cuvioşie şi plăcere de Dumnezeu mai mult de 30 de ani.

Acest sihastru a fost un vestit lucrător al rugăciunii lui Iisus şi un mare rugător al neamului românesc. Atât de mult sporise în asceză şi în cugetarea celor dumnezeieşti, că în timpul rugăciunii faţa lui se lumina de darul Duhului Sfânt şi cunoştea cele viitoare. Chilia lui din lemn şi pământ se afla într-o mică poiană retrasă de lume, la 3 km mai sus de mănăstire, numită până azi „Poiana lui Ioan". Aici avea cuviosul câţiva ucenici, un mic paraclis pentru rugăciune şi o mică grădină de legume. În această poiană au sihăstrit întotdeauna pustnici aleşi, fiind loc de linişte pentru călugării din Mănăstirea Râşca. Se crede că tot aici s-a retras fericitul Arhiepiscop Ioan cu obştea sa, de frica turcilor, pe când era egumen la Râşca.

Deci, mult nevoindu-se şi răbdând nu puţine ispite de la vicleanul diavol, Cuviosul Ioan Sihastrul şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi.