IEROSCHIMONAHUL DANUL TUDOR
Schitul Rarău - Suceava
(1896-1962)

Viaţa şi nevoinţa duhovnicească a Ieroschimonahului Daniil Tudor este mai puţin cunoscută celor mulţi. S-a născut în Bucureşti la 22 decembrie 1896, într-o familie de oameni învăţaţi şi iubitori de Hristos, Alexandru şi Sofia, dobândind din tinereţe o aleasă cultură şi educaţie religioasă. Avea încă şi darul scrisului, compunând imne către Maica Domnului şi Sfânta Treime, dintre care cel mai iubit de credincioşi este Acatistul „Rugului Aprins", plin de dulceaţă duhovnicească.

În anul 1945 a întemeiat un aşezământ de înnoire filocalică la Mănăstirea Antim - Bucureşti, intitulat „Rugul Aprins", care a adunat în jurul său numeroşi teologi, scriitori, călugări şi iubitori de Hristos.

În anul 1948 a intrat în viaţa monahală la Schitul Crasna - Gorj, primind la călugărie numele de Agaton. Apoi a fost hirotonit ieromonah de către mitropolitul Firmilian al Olteniei. Între anii 1949-1952, s-a nevoit în obştea Mănăstirii Antim - Bucureşti. Între anii 1952-1953, s-a închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, îmbrăcând marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind numele de Daniil. Era un mare lucrător şi dascăl al rugăciunii lui Iisus, îndemnând pe mulţi, călugări şi mireni, să înveţe această înaltă rugăciune duhovnicească.

Apoi intră în obştea Mănăstirii Slatina - Suceava, povăţuită de Arhimandritul Cleopa Ilie, şi este numit egumen al Schitului Rarău, care aparţinea de această mănăstire voievodală. Timp de patru ani, cât a fost egumen, a înflorit duhovniceşte acest schit, mângâind şi învăţând, atât pe călugări, cât şi pe credincioşii care ajungeau până aici.

În anul 1958 este arestat şi închis la Aiud, cea mai grea închisoare din România, unde sufereau mii de preoţi, călugări, creştini, tineri, bătrâni şi intelectuali de toate vârstele. Aici a suferit şi Ieroschimonahul Daniil patru ani de zile, răbdând multe bătăi, suferinţe, foame şi umilinţe de tot felul. Însă, fiind întărit cu neîncetata rugăciune a inimii, pe care o practica de mulţi ani, şi cugetând la Crucea lui Hristos şi la pătimirea sfinţilor Lui, răbda toate cu bărbăţie şi nădejdea mântuirii, îndemnând şi mângâind pe fraţii săi de suferinţă.

Închisoarea a fost, pentru Ieroschimonahul Daniil şi pentru toţi cei ce sufereau în numele lui Hristos, cea mai înaltă şcoală de pocăinţă şi de creştere duhovnicească din viaţa lor.

În luna noiembrie 1962, Cuviosul Daniil, fiind bolnav şi simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, s-a mărturisit în taină la un preot, apoi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, aduse prin minune dumnezeiască de unul din gardieni, şi aşa şi-a dat duhul cu pace în mâinile lui Hristos, în adânc de smerenie şi cu chip luminat.

Trupul său a fost îngropat în cimitirul comun al închisorii, împreună cu alte zeci de mii de creştini condamnaţi la moarte, fără să se ştie până astăzi unde se află mormântul lui.

Doamne, numără în ceata sfinţilor Tăi pe Ieroschimonahul Daniil şi pe toţi mărturisitorii ortodocşi, care au pătimit pentru numele Tău !