Sfinti romani
 
Articole
Sfinti romani
Calendar Sfinti
Sfanta Lumina
Pilde crestine
Link-uri web
Cautare in site
Contact
Harta site
Turmalina
Vitamina A E

www.vitaminamea.ro - un blog despre toate vitaminele (inclusiv vitamina E si A) si mineralele necesare corpului nostru. Sursa ta de informatii despre vitamine si minerale.
Un nou tip de economie de combustibil folosind HHO, un amestec de hidrogen si oxigen pentru autovehicule. Folosind un adaos de HHO la combustibilul masinii veti obtine economii de pana la 25%. Numai cu HHO
Un nou magazin online care vinde produse cu turmalina. Acest mineral (turmalina) la contactul cu pielea, adica la marirea temperaturii sale, va genera raza infrarosii, precum si un slab curent electric si un camp magnetic asociat acestuia. Turmalina de la eden line are efecte vindecatoare in multe afectiuni, datorita emisiilor cristalului de turmalina. Incercati produse cu turmalina (centuri de tratament cu turmalina pentru articulatii si coloana realizate prin tehnologia turmalinei lichide.

Protosinghelul Vichentie Malau, Manastirea Secu Print E-mail
Sfinti romani - Sfinti romani intre 1900-1950

PROTOSINGHELUL VICHENTIE MALAU
Mănăstirea Secu

(1887-1945)

a. Viaţa

Acest mare duhovnic, care a strălucit ca un luceafăr în mănăstirile noastre, s-a născut în anul 1887, în satul Ghidion, comuna Stăniţa, judeţul Neamţ.

În anul 1894, când avea numai 7 ani, părinţii săi au intrat în viaţa mona- hală, împreună cu cei trei copii. Tatăl cu fiul Vasile s-au dus la Mănăstirea Secu, iar mama cu două fete s-au dus la Mănăstirea Văratec. În anul 1895, tatăl cu feciorul pleacă la Sfântul Munte. Acolo, în şcoala monahismului ortodox, au petrecut în aspră nevoinţă unsprezece ani, formându-se duhovniceşte lângă cei mai buni călugări atoniţi.

În anul 1906 se reîntorc la Mănăstirea Secu, iar în anul 1912 depun amândoi jurământul călugăresc. Tatăl primeşte numele de Dometian, iar fiul numele de Vichentie. La fel şi mama se călugăreşte cu numele de Migaluşa, iar sora cea mai mare, cu numele de Epraxia.

În anul 1915, monahul Vichentie este hirotonit preot şi numit eclesiarh şi duhovnic în Mănăstirea Secu. Între anii 1916-1918 este trimis ca preot sanitar la spitalele de răniţi.

Mai târziu (1927-1928), ajunge stareţ în mănăstirea de metanie. Iar între anii 1928-1940 activează ca preot slujitor în Mănăstirea Agapia, devenind cel mai renumit duhovnic din Moldova.

În anul 1940 este transferat ca preot misionar la Mănăstirea Vasiova- Banat, unde continuă aceeaşi activitate apostolică, până în vara anului 1945, când se mută la Domnul, plâns de multă lume. În februarie, 1953, osemintele sale sunt aduse şi depuse în gropniţa Mănăstirii Secu, unde se păstrează până astăzi.

 

 

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

  1. Într-o zi a zis tatăl părintelui Vichentie către soţia sa:
    - Mă duc la mănăstire să-mi plâng păcatele, că n-am făcut nimic pentru sufletul meu.
    - Dar de mine nu ţi-i milă? a spus femeia. Mă laşi singură cu trei copii? Doar şi eu am suflet.
    - Atunci mergem amândoi. Eu iau cu mine copilul şi tu, fetele.
    Din ziua aceea s-au dus cu toţii să slujească lui Hristos, ajungând, atât părinţii, cât şi copiii călugări desăvârşiţi.

  2. Când era în Sfântul Munte, a întrebat părintele Vichentie pe duhovnicul său:
    - Spune-mi, părinte, ce să fac ca să mă mântuiesc?
    - Aceasta să faci, fiule, dacă doreşti să te mântuieşti: să te rogi neîncetat cu lacrimi, rostind rugăciunea lui Iisus; să mănânci o dată în fiecare zi, să priveghezi mereu şi să faci ziua şi noaptea închinăciuni şi metanii. Tot ce faci să fie cu poruncă şi binecuvântare; Sfânta Liturghie şi cele şapte laude să nu-ţi rămână niciodată, iar de păcatele trupeşti, de zavistie şi de iubirea de argint să fugi până la moarte.

  3. Zicea iarăşi duhovnicul către ucenicul său: -
    - Să ştii, fiule, că nu vei rămâne multă vreme în Sfântul Munte. În curând te vei întoarce cu tatăl tău în ţară. Acolo te vei călugări, vei primi darul preoţiei şi vei povăţui pe mulţi pe calea mântuirii.
    Nu după mult timp s-a împlinit prevestirea acelui duhovnic. Părintele Vichentie s-a întors în ţară şi a ajuns mare povăţuitor de suflete.

  4. Spunea despre dânsul ucenicul său, Protosinghelul Eftimie Tănase:
    - În vara anului 1917 am fost grav rănit pe front. La spital, un preot călugăr îngrijea de bolnavi. Era ieromonahul Vichentie Mălău. Nu-l cunoşteam, înainte de operaţie m-am spovedit la el şi, plângând, l-am întrebat:
    - Preacuvioase părinte, voi mai scăpa cu viaţă din această operaţie?
    - Ascultă mata, frate Ioane, mi-a zis el. Să ai credinţă în Hristos că te vei face sănătos şi în curând vei veni la Mănăstirea Secu şi acolo te vei face călugăr şi preot.
    Această prevestire a părintelui Vichentie s-a împlinit întocmai în toamna anului 1918.

  5. Ajungând stareţ în Mănăstirea Secu, adesea învăţa pe călugări, zicând:
    - Fraţilor, să facem lucrul Domnului fără lenevire, că suntem năimiţi lucrători în via Lui şi fiecare, cum va lucra, aşa plată va lua. Nimic să nu facem din silă, nimic pentru bani, nimic fără binecuvântare sau cu cârtire, ca să nu pierdem plata în ziua judecăţii. Că „cine face ascultare cu dragoste, liturghie săvârşeşte".

  6. Altădată iarăşi zicea fiilor săi duhovniceşti:
    - Toate ale călugărului sunt sfinte, căci călugărul este afierosit lui Dumnezeu. De aceea, lucrul său să fie făcut cu binecuvântare; cuvântul lui, înţelept şi dres cu sare; rugăciunea lui, curată ca ceara şi fierbinte ca focul; chilia lui, simplă ca o peşteră, dar sfântă ca o biserică.

  7. Protosinghelul Vichentie oprea pe călugări să pescuiască. Odată i-a zis ucenicul său:
    - Părinte stareţ, dă-mi voie să prind peşte din iaz.
    - De ce să omori peştele pentru lăcomia ta?
    - Dar ucenicii lui Hristos cum prindeau peşte din Marea Galileei?
    - Dar tu eşti ucenicul lui Hristos? i-a răspuns stareţul. Şi s-a ruşinat fratele de cuvintele lui.

  8. Mărturiseau ucenicii lui că părintele Vichentie nu judeca niciodată pe nimeni, orice păcat l-ar fi văzut făcând. Ci îndată se ruga şi plângea pentru el.

  9. Odată a venit la el un călugăr şi i-a zis:
    - Părinte stareţ, am văzut pe cineva mâncând de dulce în zi de post.
    - Nu judeca! Nu judeca, frate!, i-a răspuns bătrânul. Poate i-a luat Dumnezeu mintea, de aceea a mâncat!

  10. Într-o zi a văzut stareţul doi fraţi vorbind la strană şi le-a zis:
    - Nu vorbiţi, fraţilor, în biserică! Nici îngerii nu vorbesc aici, iar voi vorbiţi?

  11. Se spunea despre dânsul că nu îngăduia călugărilor să meargă la chiliile altora, să umble prin mănăstire fără rost sau să vină la biserică fără camilafcă. Iar dacă cineva lipsea de la slujbă fără pricină binecuvântată, îl punea la canon.

  12. Spun ucenicii lui că întotdeauna intra cel dintâi în biserică şi ieşea cel mai de pe urmă. Când intra mergea repede, ca şi cum l-ar fi aşteptat cineva. Iar când ieşea din biserică, mergea încet, având faţa veselă şi luminată.

  13. Mărturisesc, de asemenea, ucenicii lui că părintele Vichentie niciodată nu primea slujbe de la oameni, când săvârşea Sfânta Liturghie, nici nu vorbea cu cineva, ca să poată vorbi numai cu Dumnezeu. Era atât de pătruns de frica lui Dumnezeu şi de bucurie, că întotdeauna vărsa lacrimi când slujea.

  14. Când se apropia miezul nopţii, stareţul bătea regulat în uşa ucenicului şi-i zicea:
    - Scoală, frate Gheorghe, să mergem la biserică, căci este ora douăsprezece. Apoi cânta o slavă până se deştepta ucenicul şi îndată plecau la Utrenie.

  15. Spunea iarăşi ucenicul că, în fiecare dimineaţă, la ora 5 fix, părintele Vichentie suna clopotul de deşteptare.
    - De ce suni clopotul aşa de dimineaţă, preacuvioase? îl întrebau unii.
    - Ca să se scoale părinţii şi fraţii la rugăciune din timp, să-şi facă pravila şi canonul călugăresc.
    După ce suna clopotul, bătea în uşa ucenicului, zicând:
    - Scoală, frate Gheorghe, la rugăciune! Hai, dragul tatei, să lăudăm pe Domnul. Iată, păsările cântă afară şi ne fac de râs!
    Iar dacă ucenicul se îngreuia de somn, îi zicea:
    - Du-te la fântână şi-mi adă o căldare de apă, că n-am cu ce mă spăla. După ce-şi termina pravila, părintele Vichentie cânta după obicei o slavă.
    Apoi îşi lua rasa şi pleca la biserică.

  16. Odată l-a întrebat ucenicul:
    - De ce nu dormi noaptea, părinte Vichentie?
    - Dacă vine Mirele în miezul nopţii? Să mă găsească dormind? răspundea bătrânul. Şi se folosea ucenicul de nevoinţa lui.

  17. După Utrenie, părintele Vichentie se oprea în mijlocul bisericii şi întreba:
    - Ce sfânt avem astăzi? Aţi citit viaţa sfântului de astăzi? Uite, aşa posteau şi se rugau sfinţii de demult, uite, aşa răbdau mucenicii! Iar noi, părinţilor, mâncăm şi dormim!
    După ce explica viaţa sfântului zilei, adăuga:
    - Iată, este ora 2,30. De acum mergeţi la chilii, faceţi paraclisul Maicii Domnului şi vă culcaţi.

  18. Uneori spunea ucenicului său:
    - Frate Gheorghe, să veniţi deseară cu toţii la mine!
    Seara vorbea cu fraţii cuvânt de folos din Sfânta Scriptură, din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi din viaţa călugărilor aleşi, până la miezul nopţii. Îi învăţa rugăciunea lui Iisus, îi sfătuia cum să fugă din cursele vrăjmaşului, îi mângâia duhovniceşte, îi deprindea să picteze şi să cânte pe note. La urmă cânta singur o podobie cu glas lin şi duios şi cu ochii înlăcrimaţi zicea:
    - Fraţilor, să mergem la biserică. Se aude clopotul de Utrenie!

  19. Spunea iarăşi ucenicul lui că, de vedea vreun părinte sau frate trist şi abătut, îndată îl întreba cu blândeţe:
    - De ce eşti supărat, mata, frate? Ai nevoie de ceva?
    Apoi lăsa slujba, chema pe frate la chilia lui şi îi dădea un cuvânt de mângâiere, o carte bună, bani pentru haine, ceva de mâncare sau din darurile aduse de la biserică şi îl libera cu pace. Însă vin nu dădea nimănui la chilie, ca să nu-l ducă în ispită.

  20. Odată s-a dus ucenicul la adunat fân pe munte. În urmă, părintele Vichentie i-a făcut curăţenie în chilie, a spălat duşumeaua, a scuturat praful, a văruit soba şi i-a aprins candela. Seara, când s-a întors fratele de la ascultare, i-a zis părintele:
    - Uite, aşa trebuie să fie chilia unui călugăr. Simplă şi curată ca o biserică!

  21. Altădată a zis ucenicul către părintele său duhovnicesc:
    - Preacuvioase, fă-ţi şi sfinţia ta o haină mai bună, că eşti stareţ şi te vede lumea!
    - Nu merit! Nu merit alta, frate Gheorghe! De m-aş izbăvi în aceasta de păcate!

  22. Spunea ucenicul despre stareţul său:
    - Părintele Vichentie era foarte nevoitor. De multe ori umbla vara desculţ sau cu picioarele goale în bocanci. La chilie avea numai o singură haină bună, pe care o lua la biserică. Celelalte haine erau vechi şi cârpite, dar totdeauna curate.

  23. Spunea încă ucenicul şi acestea:
    - N-am văzut în chilia părintelui Vichentie nici pat, nici pernă, nici învelitoare, nici haine de prisos, decât numai câteva cărţi, o masă, candela aprinsă, crucea şi epitrahirul cu care spovedea. Nu ştiu unde şi cum dormea, nici cum se ruga în chilie, dar întotdeauna îl găseam treaz şi senin la faţă.

  24. Protosinghelul Vichentie Mălău iubea atât de mult Biserica lui Hristos, încât zăbovea înlăuntrul ei ziua şi noaptea. Singur făcea curăţenie, spăla pe jos, împodobea altarul, ştergea icoanele, vopsea stranele, curăţa pictura şi văruia pereţii bisericii pe dinafară. Chipul său era întotdeauna blând şi plin de bucurie.

  25. Spunea unul din ucenici că odată a venit la mănăstire prefectul cu câţiva profesori. Părintele Vichentie, îmbrăcat într-o haină rea, văruia biserica:
    - Unde este stareţul mănăstirii? l-au întrebat ei. Am vrea să vorbim cu dânsul.
    - Mă duc să-l caut - a zis părintele Vichentie. Aşteptaţi puţin!
    Dar ei, înţelegând de la alţii că el este stareţul şi văzându-l aşa rău îmbrăcat, îndată au plecat.

  26. Uneori îl întrebau oamenii:
    - Părinte stareţ, cu ce-aţi făcut atâtea reparaţii la biserică şi la chilii?
    - Cu mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul oamenilor, răspundea părintele. Dacă cheltuiam azi o mie de lei, mâine veneau în loc două mii. Dacă scoteam azi două mii din casă, a doua zi găseam patru mii în loc.

  27. Se spunea despre dânsul că în noaptea de 11 noiembrie priveghea singur până dimineaţa în Sfântul Altar, în rugăciune şi lacrimi, spre pomenirea Sfinţilor Mucenici Mina, Victor şi Vichentie. Asemenea făcea şi în alte nopţi de peste an.

  28. Se spunea iarăşi că în ziua întâi de Paşti, când veneau cu toţii la trapeză cu icoana Învierii şi mesele erau pline de daruri, părintele Vichentie se aşeza în capul mesei, gusta de câteva ori, apoi vorbea cuvânt de folos timp de două ceasuri. Vorbirea lui era aşa de dulce şi vie, încât părinţii lăsau mâncarea şi-l ascultau cu lacrimi.

  29. Spunea încă părintele Vichentie celor ce îl întrebau, cum că ouăle roşii închipuiesc lacrimile Maicii Domnului, pe care le-a vărsat pe Golgota, când Fiul ei era răstignit pe cruce.

  30. Când veneau credincioşii la mănăstire, băteau la uşa părintelui Vichentie şi-l întrebau:
    - Părinte, am venit la mănăstire să facem Sfântul Maslu, să dăm slujbe, să ne spovedim. La cine să ne ducem?
    - Eu vă mărturisesc, fraţii mei - răspundea bătrânul cu dragoste. Apoi zăbovea cu ei toată noaptea. Le asculta necazurile, îi mărturisea, le rânduia canon, îi mângâia cu alese cuvinte duhovniceşti şi îi odihnea. A doua zi iarăşi îi ducea la trapeză, îi servea singur cu mâncare, le dădea pâine pentru drum, îi petrecea până la poartă şi, binecuvântându-i, îi libera cu pace.

  31. Odată, un preot a adus pască în sfântul altar. Atunci bătrânul i-a zis:
    - Părinte, nu ştii că după tipic nu-i voie să se aducă pască, brânză şi ouă în sfântul altar? Se cădea să faci 200 de metanii pentru aceasta. Dar nu-mi permit să dau canon la preoţi. De aceea, voi face eu canonul acesta.

  32. Spuneau bătrânii care l-au cunoscut că părintele Vichentie învăţa aşa de frumos pe oameni, că toţi care îl ascultau plângeau.
    - Dragii mei - zicea el -, aţi venit de departe, cu desagii în spate, desculţi peste dealuri, trudiţi şi flămânzi, ca să vă închinaţi la sfintele mănăstiri! Bine aţi venit, fraţilor! Dumnezeu să vă numere paşii...
    La plecare, iarăşi le zicea:
    - Sărutaţi, fraţilor, pământul acesta, că este loc sfânt. Aici au trăit atâţia cuvioşi, pe care numai Dumnezeu îi ştie! Iar credincioşii, închinându-se, plecau mai departe.

  33. Un frate curând călugărit a întrebat pe părintele Vichentie:
    - Preacuvioase, ce să fac să mă mântuiesc?
    - Ascultă, mata, frate, sileşte-te să împlineşti tot ce ai făgăduit şi cu siguranţă te vei mântui.
    - Vai, părinte, mă înfricoşez de jurământul călugăresc!
    - Nu te teme, frate! Ai nădejde că ai primit Duh Sfânt. Începe a lucra câte puţin, până vei deprinde fapta bună. Caută mai întâi să ai conştiinţă curată, să nu te mustre de nimic la apusul soarelui. Apoi, păzeşte-ţi mintea de gânduri rele, fă cu dragoste orice ascultare şi zi mereu „Doamne Iisuse".
    Aşa, dragul tatei, ascultă mata de mine şi nu vei greşi. Aşa se lucrează ogorul sufletului.

  34. Alt fiu duhovnicesc l-a întrebat:
    - Părinte Vichentie, ce să fac să mă mântuiesc? Iar bătrânul i-a dat o hârtie pe care scria:
    - Mărturiseşte-ţi cât mai des păcatele tale; fă-ţi canonul şi pravila de chilie; zi neîncetat rugăciunea lui Iisus; fă ascultare la toate şi tuturor; iubeşte singurătatea ca să fii scutit de a auzi, de a vedea, de a pofti şi de a critica, pe drept sau pe nedrept; în faţa ta, toţi să fie socotiţi ca sfinţi.
    Sileşte-te să faci acestea cu dragoste şi vei fi viu. Iar nefăcând acestea, pentru ce ai jurat, nesilit fiind? Ce nebunie fără leac este a jura fără a-ţi da seama pentru ce juri!

  35. Spuneau ucenicii lui că părintele Vichentie nu se atingea niciodată de Sfânta Masă, afară de mare nevoie; iar deasupra nu îngăduia să se pună nimic, afară de cele sfinte. Când săvârşea dumnezeiasca Liturghie, stătea departe de jertfelnic şi se ruga cu mâinile aşezate cruciş pe piept, iar când pomenea pomelnicele se aşeza în genunchi lângă Sfânta Masă şi se ruga pentru toţi cu lacrimi.

  36. La spovedanie, părintele Vichentie era foarte blând şi iscusit, întotdeauna îi dădea îndrăzneală omului şi nădejde în mila lui Dumnezeu.
    - Ascultă, mata, - spunea bătrânul - mărturiseşte, aici, în faţa lui Hristos, tot ce ai pe suflet. Nu ascunde nimic, nici nu te ruşina de mine, că şi eu sunt om şi nu am voie să mă smintesc de păcatele tale. Aşa, dragul tatei, spune tot ce ai greşit şi te căieşte ca un om, iar Dumnezeu te va ierta prin mine, păcătosul, după mare mila Lui. Numai să părăseşti păcatul!
    La urmă dădea şi puţin canon - metanii, post şi milostenie.

  37. Spunea ucenicul său că părintele Vichentie primea foarte greu la spovedanie preoţi de mir şi duhovnici.
    - Ascultă, mata, părinte, zicea bătrânul - du-te la părintele Ambrozie din Mănăstirea Neamţ. El este duhovnicul preoţilor.
    - De ce nu spovedeşti preoţi? l-a întrebat ucenicul.
    - Ei, frate, cel mai greu este să mărturiseşti preoţi şi duhovnici! Ei au o mare răspundere înaintea lui Hristos.

  38. Într-o zi a spus bătrânul către toţi:
    - Părinţilor, iată, vin de departe mireni la mănăstire, cu traistele pline de daruri. Iar noi le primim darurile şi-i lăsăm să plece deşerţi. Nimic nu le dăm înapoi. Căci, cine dintre noi se roagă cu post şi cu lacrimi pentru ei? Sau cine le dă sfaturi şi cuvinte de mângâiere? Cine mai face metanii pentru mireni? Vai de noi, părinţilor! Să ştiţi că o să ne dea Dumnezeu în judecată!

  39. În anul 1927, la hramul Mănăstirii Secu a venit lume multă. Părintele Vichentie i-a primit pe toţi cu dragoste, i-a odihnit şi ospătat; iar din darurile aduse a împărţit la slujitori, la călugări şi la săraci. Văzând aceasta, casierul mănăstirii i-a zis:
    - Părinte stareţ, dar totul împărţiţi? Mănăstirea cu ce mai rămâne, că s-au cheltuit atâţia bani cu hramul?
    - Lasă, părinte Eftimie. Astăzi am prăznuit ziua Sfântului Ioan Boteză- torul. La hram, mănăstirea nu trebuie să câştige, ci să se roage şi să facă milostenie la toţi. Acesta este un hram adevărat!

  40. Spunea ucenicul că într-o zi de An Nou s-a adunat obştea la stăreţie să ureze părintelui Vichentie sănătate şi să primească binecuvântare. Iar bătrânul le-a zis:
    - Părinţilor şi fraţilor, s-ar fi cuvenit să vă servesc cu câte un pahar de vin, după obicei, dar nu am. Eu, însă, nu vă dau vin, care de multe ori omoară sufletul, ci vă dau cuvinte de folos de la Sfinţii Părinţi, care dau viaţă. Nu aşteptaţi de la mine cuvinte înalte, că cele înalte sunt sus. Acolo să ne ajute Dumnezeu să ne împlinim cu toţii.
    După ce le-a vorbit din viaţa şi învăţăturile Sfântului Vasile, a încheiat, zicând:
    - Să nu ne deznădăjduim, părinţilor, chiar dacă greşim, ci să ne mărturisim, să părăsim păcatul şi să avem nădejde. Că Dumnezeu, ca un Tată bun, mereu ne aşteaptă cu braţele deschise.

  41. A venit la părintele Vichentie un stareţ renumit şi au vorbit mult împreună despre mântuirea sufletului. La urmă i-a zis bătrânul:
    - Părinte stareţ, sfinţia ta obligi pe călugări să postească câte două, trei zile, chiar dacă unii nu pot. Nu este mai bine să-i laşi după puterea şi voinţa lor? Eu nu fac aşa. Le dau post, dar cu pâinea pe masă. Cred că mai mare plată vor avea. Îi învăţ să postească cu pâinea dinainte. Că „pe dătătorul de bună voie îl iubeşte Dumnezeu".

  42. Spunea ucenicul că părintele Vichentie mergea uneori la bucătărie şi zicea bucătarului:
    - Ascultă, mata, părinte, fă mâncare destulă, pentru toată lumea; pune untdelemn cât trebuie şi o fierbe bine, să fie bună, ca să nu cârtească, nici să se îmbolnăvească părinţii.

  43. Spunea iarăşi ucenicul că bătrânul venea regulat la masă cu părinţii, dar el nu mânca. Numai seara gusta puţin. Servea la masă, citea cuvânt de învăţătură şi privea cu dragoste cum mănâncă fiecare. Uneori îi ziceau ceilalţi:
    - Mănâncă şi sfinţia ta, părinte stareţ.
    - Iertaţi-mă, părinţilor, am mâncat la stăreţie cu cineva şi nu mai pot mânca. Vai, aşa m-am săturat!

  44. Se mai spunea despre dânsul că, dacă observa la masă pe cineva că nu mănâncă, se apropia de el şi-i zicea:
    - De ce stai mata şi nu mănânci? Ia, frate, şi mănâncă.
    - Iartă-mă, preacuvioase, m-am săturat.
    - Aşa, frate, să vă înfrânaţi cu mâncarea dinainte. Cel mai bun post este să mănânci fără să te saturi. Iar dacă posteşti de frica stareţului, acela este post de silă, iar nu din dragoste.

  45. Spuneau ucenicii lui că cea mai mare faptă bună a stareţului era aceea că nu judeca niciodată pe nimeni, ci întotdeauna lua aminte de sine. Lucrând într-o zi cu fraţii la grădină şi observând pe unii că râd şi vorbesc de rău, a suspinat în sine şi-a zis:
    - Ei, fraţilor, mi-aduc aminte ce zicea Sfântul Pavel: „Niciodată nu am scos cuvânt deşert din gura mea". Iar eu, ticălosul, întotdeauna clevetesc, cârtesc, vorbesc de rău pe fratele meu şi râd, în loc să plâng pentru păcatele mele. Vai mie, fraţilor, se apropie ceasul morţii mele şi nu ştiu ce răspuns voi da înaintea lui Hristos!
    Iar fraţii, auzind acestea, tăceau şi se ruşinau de vorbele lui.

  46. Spuneau iarăşi fiii săi duhovniceşti că părintele Vichentie priveghea aproape în fiecare noapte. Vara se nevoia în pădure şi iarna în chilie. De cum se lăsa întunericul, îşi lua Psaltirea în traistă, lumânări şi chibrituri, şi se furişa în pădure. Acolo se ruga singur şi făcea mii de metanii. Iar în zorii zilei se întorcea la chilie neobservat şi suna clopotul de deşteptare.

  47. Odată a venit în vizită canonică la mănăstire mitropolitul Pimen de la Iaşi. După ce s-a închinat în biserică, i-a zis stareţul:
    - Înalt Preasfinţite, spuneţi un cuvânt de folos la părinţi.
    - Bine, părinte Vichentie, iată le spun: Preacuvioşi părinţi, cu rânduiala lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul, patronul acestei mănăstiri, aveţi un stareţ cu viaţă aleasă, cum nu am în nici o altă mănăstire din Moldova. Vă rog să-l ascultaţi în toate şi să-i urmaţi viaţa şi cred că cu darul lui Hristos, cu toţii vă veţi mântui!

  48. A zis odată părintele Vichentie către duhovnicii mănăstirii:
    - Părinţilor, mare este taina preoţiei şi a duhovniciei şi vai nouă de vom pierde sufletele încredinţate de Hristos. Că pentru fiecare vom da socoteală. Eu cred că dintr-o mie de duhovnici, puţini se vor mântui, cum ne învaţă şi Sfântul Ioan Gură de Aur, că duhovnicia este cea mai grea misiune pe pământ!

  49. Spunea ucenicul său că părintele Vichentie nu primea niciodată bani pentru spovedanie sau pentru orice fel de slujbe. Totul făcea gratuit, din credinţă şi din dragoste, precum porunceşte Hristos: În dar aţi luat, în dar să daţi (Matei 10, 8). De asemenea, nu primea la chilie bani pentru pomelnice, ci îi trimitea la biserică.

  50. La acest mare părinte veneau zilnic mulţi săraci să ceară milostenie. Cum bătea cineva în uşă, îndată deschidea şi zicea:
    - Vai, a bătut Hristos la uşa chiliei mele şi nu am ce să-i dau milostenie! Şi îndată lua ce găsea în cale şi împărţea. Ori un prosop din cui, ori o pereche de ciorapi, ori ceva bani, ori o bucată de pâine. Iar dacă nu avea nimic la îndemână, spunea săracului:
    - Aşteaptă mata puţin afară! Iar el intra în chilie, se dezbrăca de cămaşă sau îşi scotea bocancii şi îi dădea săracului, zicând:
    - Primeşte, frate, măcar atât, că n-am altceva pe ziua de astăzi! La urmă adăuga:
    - Vino să mănânci la trapeză. Nu cumva să pleci flămând! Şi îl servea cu mâinile sale. Apoi îl petrecea până la ieşire.

  51. Se spunea despre el că niciodată nu purta haine noi, ci numai haine vechi, dar întotdeauna curate. Nu avea uneori nici cămaşă de schimb, pentru că totul dădea milostenie. De aceea purta permanent la gât un fular negru, lung până la brâu, ca sa nu-l vadă cineva că nu are cămaşă pe el.

  52. Când părintele Vichentie mergea la Târgu Neamţ să facă cumpărături pentru mănăstire, se adunau în jurul lui toţi săracii de pe uliţe, copii orfani, văduve, şchiopi, orbi, cerşetori. Iar sfinţia sa le dădea milostenie cea mai mare parte din bani. Din banii rămaşi făcea cumpărături şi se întorcea înapoi.

  53. Spuneau ucenicii lui că în vara anului 1928, când a fost numit duhov- nic la Mănăstirea Agapia, a trecut muntele numai cu traista în spate, în care avea Sfânta Evanghelie, crucea, molitfelnicul, epitrahirul şi un rând de schim- buri. Aceasta era toată averea lui.

  54. Spuneau iarăşi că părintele Vichentie era chemat uneori la praznic în mănăstire, iar el venea cu dragoste. După ce binecuvânta, gusta din mâncare de trei ori, iar paharul cu vin numai îl atingea de buzele sale, apoi zicea:
    - Bogdaproste! Ce bine am mâncat! Dumnezeu să ierte pe răposatul!
    - Mai staţi, părinte, şi mâncaţi cu noi. Nu vă sculaţi flămând de la masă, stăruiau maicile.
    - Am mâncat. Iertaţi-mă. Mă duc, că mă aşteaptă Hristos la chilie! Şi îndată pleca.

  55. Odată a venit un credincios la bătrânul şi i-a zis:
    - Părinte, cutare om mi-a făcut multe necazuri. Nu mai pot răbda. Spune-mi ce să fac?
    - Ascultă, mata, dragul meu. Nu te tulbura pe fratele în zadar, că nu el, ci diavolul este de vină. Deci, nu rupe legătura dragostei care este mai scumpă decât orice pe lume.

  56. Altădată au venit câţiva călugări la el şi i-au zis:
    - Părinte Vichentie, spune-ne un cuvânt de folos.
    - Părinţilor, - zise bătrânul - de nimic nu ne va întreba Hristos la judecată, decât numai atât: Pentru ce nu ne-am pocăit? Pentru ce nu ne-am plâns păcatele? Pentru ce am rămas cu candelele stinse? Deci, siliţi-vă, dragii mei, siliţi-vă la pocăinţă. Că, iată, vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra nimic. Vine moartea fără veste şi ne găseşte în păcate. Să fim gata, părinţilor, să fim gata de drum!

  57. A venit odată o călugăriţă la părintele Vichentie şi l-a întrebat:
    - Preacuvioase, a venit o rudă la noi. Avem voie s-o găzduim în chilie?
    - Maică, ascultă mata. Nici un ceas să nu găzduieşti pe mireni în chilie, ci numai la arhondaric. Că chilia călugărului este biserică, este cămară de taină şi loc de nevoinţă. Iar vorbirea cu mireni alungă plânsul călugărului, stinge candela rugăciunii şi depărtează pe Hristos din inima lui.

  58. Dacă observa vreun mirean că face sminteală în mănăstire, îndată îi zicea:
    - Ascultă, mata, frate. Mata trebuie să pleci din mănăstire mai înainte de apusul soarelui, că aici este foc. Aici este loc sfânt, unde sute de suflete se roagă lui Hristos. Aici rugăciunile şi metaniile nu mai încetează, nici candelele maicilor nu se sting. De aceea se cuvine să intri cu sfială, să mergi încet, să ai privirea în jos, să nu ţii pe nimeni de vorbă şi să te rogi, că mănăstirea este loc sfânt.

  59. Într-o zi l-au întrebat câţiva credincioşi:
    - Părinte Vichentie, oare este păcat a mânca de dulce în zile de post?
    - Ascultaţi, fraţilor. Tot ce dezmiardă trupul este păcat. Când Biserica ne opreşte să mâncăm de dulce, suntem datori să postim. Eu nu vă pot dezlega să mâncaţi. Iar când Biserica dezleagă la toate, eu nu vă pot lega să nu mâncaţi. Deci să facem aşa cum ne învaţă Biserica.

  60. Spuneau ucenicii lui că Protosinghelul Vichentie mânca foarte puţin, numai cât să-şi menţină viaţa. Tot ce căpăta de mâncare împărţea la cei din jurul lui, iar dacă îi mai rămânea ceva, către seară se ducea la maicile sărace şi le zicea:
    - Maică, m-a trimis Hristos la sfinţia ta cu ceva de mâncare. Te rog s-o primeşti în numele Domnului!

  61. Către maicile mai îndestulate din mănăstire zicea bătrânul uneori:
    - Auziţi ce spune Hristos: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Deci, mare osândă vom lua de nu vom face milostenie. Călugărul trebuie să mănânce un singur fel de mâncare şi acela cu multă înfrânare. La fel şi haine să aibă numai două, una de lucru şi alta de biserică, şi acelea să fie simple.

  62. Când venea vreun sărac la el şi nu avea ce să-i dea, se ducea la maici şi le zicea cu glas rugător:
    - Maică, a venit Hristos la mine şi nu am ce să-i dau milostenie! Te rog, împrumută-mi 100 de lei şi, când voi avea, ţi-i voi da înapoi.
    Iar maicile, văzând dragostea lui pentru săraci, îi răspundeau:
    - Poftiţi, părinte, 100 de lei şi nu ni-i mai da înapoi, că vrem şi noi să miluim pe Hristos.
    Aşa silea bunul păstor şi pe alţii să facă milostenie.

  63. Altădată a venit un călugăr să-i ceară cuvânt de folos, iar bătrânul i-a zis:
    - Ascultă, mata, părinte. Ai primit ceva astăzi? Astăzi să împărţi la toţi. Nimic să nu ţii pentru a doua zi. Nici bani, nici pâine, nici două haine. Că are grijă Hristos să te hrănească şi mâine.

  64. Într-o iarnă i-a cusut monahia Migaluşa - mama sa - un rând de haine noi călugăreşti, din lână ţigaie. Dar, înainte de a le îmbrăca, a venit la cuviosul un om sărac cu soţia să ceară milostenie. Aveau acasă 10 copii şi duceau lipsă de toate. Deci, le-a zis părintele:
    - Poftiţi hainele acestea de şiac. Sunt preoţeşti, dar puteţi să le prefaceţi în haine pentru copii. Iarna ţin foarte cald şi sunt noi. Tot stăteau la mine degeaba. Noi avem de toate.
    - Bogdaproste, părinte, au spus oamenii şi au plecat. Deci, auzind, mama lui a zis, suspinând:
    - Cum a dat părintele de pomană hainele acelea noi, aşa de bune? Cu ce o să se îmbrace în iarna asta?
    - Lasă, maică Migaluşa, nu mai plânge, au mângâiat-o celelalte. Are Dumnezeu grijă de părintele Vichentie!

  65. Spunea maica Laurenţia, ucenica lui:
    - Odată m-am dus la părintele Vichentie pentru mărturisire şi l-am găsit spălându-şi rufele. Era îmbrăcat cu dulamă, fără cămaşă pe el.
    - Iartă-mă, maică, că mă vezi aşa. Îmi spăl cămăşile şi nu am altele de schimb.
    - Dă-mi binecuvântare, părinte, să le spăl eu.
    - Ei, maică, dar popa ce să facă?

  66. Zicea iarăşi ucenica lui:
    - Părintele Vichentie locuia în casa preoţilor, alături de ucenicul său, Protosinghelul Eftimie. Şi venea la el multă lume pentru spovedanie şi sfat. Dar, pentru ca să nu mâhnească pe ucenicul său că este trecut cu vederea, zicea credincioşilor:
    - Fraţilor, mergeţi o parte şi la părintele de alături. Este un duhovnic foarte bun şi iscusit.

  67. Spunea maica Laurenţia despre acest mare duhovnic că, cu mult meşteşug, reuşea să tragă la spovedanie pe maicile care se temeau de canon aspru. Cum vedea vreuna descurajată, chema la sine o soră şi-i zicea:
    - Ia, mata, untdelemnul şi făina aceasta şi le du la maica cutare, din partea mea, că este lipsită.
    - Pentru ce faci aceasta, părinte Vichentie, - întreba maica Laurenţia - doar are cu ce trăi?
    - Ca să-i ridic moralul şi să-i dau îndrăzneală duhovnicească.
    După o zi sau două, când o întâlnea în biserică, o chema la sine şi-i zicea:
    - Maică, sfinţia ta eşti o călugăriţă bună. Ai venit la mănăstire de atâţia ani, ai crescut ucenice, ai făcut ascultare, la biserică vii regulat, la strană cânţi frumos. Nu trebuie să te descurajezi. Aceasta este lucrarea vrăjmaşului. Ai nădejde în mila lui Dumnezeu şi vină pe la popa. O să-ţi citesc o rugăciune, o să te spovedesc şi vei vedea pe urmă ce mulţumită te vei simţi.
    Aşa câştiga părintele Vichentie sufletele tuturor.

  68. Acest preacuvios părinte avea şi darul mai înainte-vederii. Când venea câte un frate tânăr la mănăstire, el simţea cu duhul dacă va fi sau nu călugăr bun. Pe unii din fraţi îi chema la sine şi le zicea:
    - Dumnezeu şi Maica Domnului să vă binecuvinteze, fraţilor, să ajungeţi călugări buni şi preoţi ai Bisericii lui Hristos. Iar pe alţii, chemându-i, le spunea:
    - Fraţilor, n-o să puteţi sta în mănăstire. Aici este greu. Poftiţi bani de drum şi vă duceţi acasă. Ascultaţi de părinţi, învăţaţi o meserie şi aveţi frica lui Dumnezeu. Şi toţi urmau sfatul lui.

  69. Spunea maica Laurenţia că a venit o copilă la bunica ei, călugăriţă în Mănăstirea Agapia, ca s-o vadă. A doua zi, bătrâna s-a dus la părintele Vichentie şi i-a zis:
    . - Binecuvintează, preacuvioase părinte, pe nepoata mea că se întoarce acasă.
    - Dumnezeu şi Maica Domnului să te binecuvinteze, soră, să rămâi la mănăstire şi călugăriţă să te faci!
    Din ceasul acela, copila a rămas la Agapia şi a ajuns călugăriţă bună.

  70. La părintele Vichentie veneau mulţi bolnavi pentru rugăciune. Unii din ei se vindecau. Bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste, îi mărturisea şi le făcea Sfântul Maslu. El însă simţea cu duhul dacă bolnavul se va vindeca sau nu. De aceea nu voia să schimbe hotărârea lui Dumnezeu. La plecare, mângâia pe cel suferind şi-i dădea a înţelege ce va urma.
    - Cât să vă dăm, părinte, pentru Sfântul Maslu? întreba bolnavul.
    - Ei, lasă, dacă te vindeci, ne tocmim noi! Şi nu lua niciodată bani de la nimeni.

  71. Odată s-a îmbolnăvit părintele Vichentie şi nu avea unde să se culce, că nu avea pat în chilie. Atunci maica Laurenţia i-a adus un pat cu pernă şi aşternuturi şi a zăcut bătrânul câteva zile pe el. După ce s-a ridicat din boală a zis către maici:
    - Vă mulţumesc pentru pat, pentru pernă, pentru toate. Luaţi-le de acum, că popa s-a făcut sănătos. De ce să doarmă altul pe duşumea din cauza mea?
    - Ba nu, preacuvioase, vi l-am dăruit de tot. Ţineţi-l în chilie.
    - Dacă-l ţin în chilie, iar mă întoarce boala!
    După câteva zile a întâlnit un sărac şi i-a dat patul cu tot ce era pe el. De atunci părintele n-a mai fost bolnav niciodată cât a stat la Mănăstirea Agapia.

  72. Spunea odată bătrânul către Protosinghelul Eftimie, ucenicul său:
    - Astă noapte, după ce am făcut câteva aţe de metanii, m-am aşezat puţin pe scaun să mă odihnesc. După câteva minute am simţit că cineva mi-a smuls cu mânie metaniile din mână şi le-a aruncat. Când am deschis ochii, am văzut în chilie o ceată de diavoli negri, care săltau şi jucau. Dar îndată ce am început să strig către Hristos cu lacrimi, diavolii s-au făcut nevăzuţi.

  73. Zicea iarăşi părintele Vichentie către ucenicul său:
    - Bine este călugărului să fie străin toată viaţa. Dacă nu, să se înstrăineze măcar la bătrâneţe, ca să moară străin, iar nu între ai săi. Că aşa a făgăduit lui Hristos.

  74. Obişnuia părintele să vorbească către fiecare cuvânt de folos. Cum îşi aducea aminte de vreun cuvânt ziditor de suflet, îndată îl spunea la cea dintâi călugăriţă pe care o întâlnea.
    - Maică Evsevie, auzi mata? Mi-am adus aminte de un cuvânt. Să ţi-l spun acum, poate nu te mai întâlneşti cu el.
    La urmă încheia, zicând:
    - Acesta este, poate, ultimul meu cuvânt, ultima binecuvântare. Cine ştie dacă mai ajungem până mâine!

  75. Într-o zi l-a întrebat unul din ucenici:
    - Cum vă simţiţi la Mănăstirea Agapia, părinte Vichentie?
    - Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Ştiţi ce mă ţine aici? Liturghia zilnică şi Sfânta Împărtăşanie! Altfel m-ar înconjura ispitele din toate părţile.
    Şi s-a folosit mult ucenicul de cuvintele bătrânului.

  76. Zicea părintele Vichentie:
    - Cine caută a se îndulci de frumuseţi trupeşti este vinovat ca şi curvarul, şi, până nu pune hotar, nu se poate împărtăşi. Ba şi anafura o ia spre păcat. Vai, şi ce mulţi mai sunt din cei care cred că a pofti nu este nimic! Dar Hristos spune hotărât: Dacă ai poftit, iată ai şi curvit în inima ta (Matei 5, 28).

  77. Zicea iarăşi: 
    - Cea mai sigură cursă a diavolului pentru om este amânarea. „Ai vreme să te închini, - zice el - să posteşti mai pe urmă, deseară, mâine!" Şi tot te amână până mori. Iată, aşa se pierde omul singur, cu voia lui, nepocăit. A cui este vina?

  78. Alteori spunea ucenicilor:
    - Fraţilor, în zadar vă spovediţi, dacă nu puneţi hotar greşelilor.

  79. Zicea bătrânul către fiii săi duhovniceşti:
    - O, ce nebunie fără leac este a jura în faţa altarului lui Hristos şi în faţa a toată lumea, că vei trăi toată viaţa ta numai în ascultare desăvârşită, în răbdare, în înfrânare de băuturi şi de orice pofte şi îndulciri trupeşti. Şi vai! În urma jurământului din aceeaşi zi, începi a căuta să refuzi supunerea, să calci în picioare jurământul sfânt şi să te întorci cu îndrăzneală la cele dintâi. Nu uita, însă, că jurământul acesta în ziua judecăţii îţi va fi cel mai cumplit pârâş. Ţine seama că nu numai pentru tine vei răspunde, ci şi pentru toţi acei ce s-au smintit de tine, precum însuşi Hristos zice: Vai de cel prin care vine sminteala (Matei 18, 7).

  80. Zicea părintele Vichentie şi acestea:
    - Pe Mântuitorul Hristos nimeni nu L-a văzut niciodată râzând, dar plângând L-au văzut toţi adeseori. Nu pentru El plângea, ci pentru lumea rătăcită în pustietăţile păcatelor, unde locuiesc vrăjmaşii omenirii, stând la pândă neadormiţi şi căutând ca fiarele sălbatice să rupă şi să înghită pe toţi cei rătăciţi în acele pustietăţi.

  81. Pentru cei ce vorbesc în biserică, spunea:
    - Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi.
    Vai, ce dureros lucru este când singuri noi dispreţuim ce avem mai sfânt - Biserica - pe care o avem moştenire de la Hristos! Despre aceasta Însuşi Domnul spune: Casa mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari (Matei 21, 13).

  82. Iar despre post aşa învăţa pe ucenici:
    - Fără post - adică înfrânare de la mâncare, de la băutură şi de la gânduri şi fapte rele - nimeni dintre muritori nu poate fi în stare să trăiască viaţa monahală singuratică, în curăţenie trupească absolută şi cu deplină pace a conştiinţei. Un trup hrănit şi odihnit învinge neapărat duhul, întunecă conştiinţa şi cade victimă a multe feluri de păcate.

  83. Alteori iarăşi învăţa zicând:
    - Fraţilor, vorbirea şi glumele în biserică se aseamănă cu râs la mormânt!

  84. Iarăşi zicea părintele Vichentie:
    - Este adevărat că Mântuitorul a dat Sfinţilor Săi Apostoli puterea de a lega şi dezlega păcatele - şi prin ei arhiereilor şi preoţilor -, dar cu condiţia ca acestea să fie ispăşite prin post, rugăciune, canon, lacrimi şi hotar.
    Ei bine, astăzi mulţi caută duhovnici dintre cei mai lesne iertători şi încă îi roagă să nu le dea canon mult. Ba încă ar mai cere graţiere definitiv. Unii nu uită să ceară imediat şi voie de împărtăşanie, indiferent de greutatea păcatelor. Aceasta, ca să-i creadă lumea vrednici. O, ce nebunie fără leac! Canoanele sunt făcute de Apostoli şi de alţi sfinţi şi trebuie aplicate tuturor, după om, după timp şi împrejurări. Însuşi Hristos S-a ostenit, a postit, S-a rugat şi a plâns pentru noi.
    O, oameni împietriţi şi orbi, Sfânta Împărtăşanie este foc ce arde pe cei nevrednici!

  85. Iar pentru cei cu totul împietriţi la spovedanie, zicea:
    - Vai şi iar vai celor plini de păcate care caută duhovnici lesne iertători şi le fură binecuvântarea şi cu obrăznicie îndrăznesc a se împărtăşi, ştiindu-se singuri că sunt nevrednici. Acelora mai bine le-ar fi fost să se fi născut morţi, căci, hotărât, iertare nu mai pot avea şi partea lor va fi în veci cu Iuda.

  86. Alteori învăţa marele duhovnic:
    - Înainte de a merge la spovedanie, cercetează-ţi conştiinţa mult timp şi vezi că sunt greşeli mici, care de multe ori pot deveni mai vătămătoare ca cele mari. Apoi scrie pe hârtie tot ce ai greşit şi caută un duhovnic iscusit, iar nu lesne iertător. Că nici un duhovnic înţelept nu poate nesocoti canoanele Sfinţilor Părinţi. Căci, Hristos şi Sfinţii Săi, ieri, azi şi în veci, aceiaşi sunt! Deci, mărturisindu-te, cere singur canonul cuvenit şi fă-l îndată, că nu-ţi ştii ceasul morţii. Dacă îţi dă voie duhovnicul să te împărtăşeşti, încă nu te grăbi, că foc este şi arde. Ci, cercetează-ţi mult conştiinţa şi apoi cu mare frică, împărtăşeşte-te.

  87. Zicea iarăşi părintele Vichentie:
    - Spovedania deasă slăbeşte puterea diavolilor.

  88. Zicea şi acestea:
    - Cei ce se supun păcatelor şi patimilor trupeşti, aceia, acolo, nicidecum nu vor avea iertare.

  89. Odată, văzând bătrânul unele surori cârtind în mănăstire, le-a zis:
    - Faceţi ascultare, maicilor, fără cârtire, ca lui Dumnezeu. Aceasta este călugăria. Dacă nu, râde diavolul de voi şi vă câştigă el.

  90. Altădată, văzând o călugărită vorbind de rău pe stareţă, i-a zis:
    - Tu cine eşti, care judeci pe slujitoarea lui Dumnezeu? Ea, Domnului stă sau cade. Şi va sta, că puternic este Dumnezeu să o sprijinească. Se cade însă şi slujitoarei Domnului - stareţei - a fi împodobită cu toate virtuţile evanghelice, zidite pe temelia smereniei, judecând cu nepărtinire şi cu îndelungă răbdare, „ca să ia plata chemării de sus".

  91. Zicea părintele Vichentie către o călugăriţă din Agapia Veche care voia să aducă pe oameni cu sila la pocăinţă:
    - Maică Evsevie, pentru ce nu te ţii de învăţătura Sfintei Evanghelii, care spune aşa: Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl (Ioan 6, 44)? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage şi nu-l mişcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânţi, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.

  92. Zicea iarăşi către aceeaşi călugăriţă:
    - Ai jurat răbdare? Rabdă! Nu căuta ce fac alţii, că Dumnezeu voieşte să cauţi de sineţi. Ce vrei? Să mântuieşti cu forţa pe om? Ai uitat ce i-au făcut călugării Sfântului Simeon Noul Teolog? Cum l-au dat afară din mănăstire? Rabdă, deci, şi nu te pune împotriva lui Dumnezeu.

  93. Altădată iarăşi i-a zis bătrânul:
    - Căutând la ceea ce fac alţii, greşeşti. Nu te rătăci, vrând să îndreptezi pe alţii. Ci vezi de tine, că pentru tine ai jurat. Are Dumnezeu grijă de fiecare.

  94. Zicea iarăşi aceleiaşi călugăriţe:
    - Nicăieri nu vei putea sta, nici vei avea pace să te mântuieşti, de nu vei tăcea ca mortul şi nu vei răbda până la sânge. Că, de te ocupi să mântuieşti pe alţii, te uiţi pe tine.

  95. Zicea iarăşi părintele Vichentie:
    - De câte ori pârăşti pe fratele tău, de atâtea ori calci Evanghelia care îţi arată pe Domnul răstignit.

  96. Zicea către aceeaşi călugăriţă:
    - Dacă toată viaţa sfinţiei tale nu te vei hotărî ca pe toţi şi pe toate să-i crezi sfinţi şi sfinte, nu te poţi mântui şi degeaba mai stai în călugărie. Eu cred din inimă că toţi sunt sfinţi şi sfinte şi că Dumnezeu îi mântuieşte şi îi sfinţeşte aşa cum eu nu pot pricepe, nici sfinţia ta!

  97. Zicea părintele Vichentie şi acestea:
    - Vă încredinţez că cel ce urăşte, chiar motivat, pe aproapele său, se face atât de vinovat, încât merită a fi tras la cea mai înaltă instanţă de judecată. Iar cel ce defăima şi ponegreşte pe aproapele, se aseamănă cu ucigaşii de oameni care se condamnă la cea mai grea pedeapsă.

  98. Zicea iarăşi:
    - Nu există sub soare un lucru mai dureros, decât un creştin care ştie a citi, dar nu are în casa sa Biblia, şi nu citeşte în ea zilnic, ca să ia dar şi putere.

  99. Înainte de plecarea sa în Banat, au venit la bătrânul doi ucenici - ieromonahul Climent şi monahul Cleopa - şi cu multe lacrimi i-au zis:
    - Preacuvioase părinte, în curând vei pleca de la noi şi nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta. Spune-ne ultimul cuvânt de folos.
    Iar părintele Vichentie, punându-şi mâna pe grumazul părintelui Cleopa şi cu cealaltă lovind uşor în masă, a zis:
    - Ascultă, mata, părinte Cleopa, ascultă ce-ţi spune popa. Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!
    - Dar până când, părinte Vichentie?
    - Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în rai să ne întâlnim!

  100. Mărturisesc ucenicii săi că, în timp ce părintele Vichentie săvârşea la Mănăstirea Agapia ultima Liturghie, s-a văzut de către toţi un porumbel deasupra Sfintei Mese. Apoi a zburat afară.
    - În ce parte a zburat porumbelul? întrebă părintele la sfârşitul slujbei.
    - A zburat către apus - i-au răspuns maicile. - Deci, către apus trebuie să plec şi eu!

  101. La 26 martie, 1940, părintele Vichentie împreună cu ucenicul său, ieromonahul Eftimie Tănase, au plecat ca misionari în Banat. În sunetul clopotelor, obştea Mănăstirii Agapia i-a petrecut plângând până devale. Apoi, bătrânul, întorcându-se spre ele, a zis:
    - Maicilor, de-ajuns! Vă mulţumesc pentru atâta dragoste. Întoarceţi-vă la mănăstire şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti de care vom da seamă înaintea lui Hristos. Iertaţi-mă! Apoi, făcând metanie unii altora, le-a binecuvântat şi au plecat.

  102. Spuneau iarăşi ucenicii săi că în Mănăstirea Vasiova, Protosinghelul Vichentie Mălău se nevoia mai mult ca în Moldova. Toată ziua era în biserică şi la chilie înconjurat de sute, uneori mii de oameni. Pe unii îi spovedea, pe alţii îi mângâia, pe toţi îi sfătuia şi pentru toţi se ruga.
    Apoi, odată cu seara, se retrăgea în pădure, la un loc tăinuit, unde avea o cruce mare. Acolo se ruga cu lacrimi şi făcea mii de metanii până în zorii zilei, când se întorcea la chilie.

  103. În vara anului 1945, marele duhovnic, Protosinghelul Vichentie Mălău, după o scurtă suferinţă, şi-a dat sufletul în braţele Mântuitorului şi a fost petrecut la mormânt de peste zece mii de credincioşi. Toţi l-au plâns şi l-au acoperit cu ţărână cu propriile lor mâini.
    Până astăzi vin ţărani din Banat - ortodocşi şi catolici - în pelerinaj, la Mănăstirea Vasiova. Pun lumânări şi flori pe mormântul lui, se roagă, plâng, fac metanii, apoi îi sărută crucea şi se întorc la casele lor.
    După şapte ani de zile, osemintele acestui preacuvios părinte, pline de bună mireasmă, au fost strămutate la Mănăstirea Secu. Iar mâinile sale, cu care a săvârşit cele sfinte şi a miluit pe cei săraci, au fost găsite întregi şi nevătămate, ca semn că Hristos l-a numărat în ceata cuvioşilor părinţi, pentru sfinţenia vieţii şi desăvârşita lui milostenie.

  104. Maică Eufrosina, suflet drept şi sfânt,
    Toate scrisorile le-am primit şi vă rog mult, nu vă supăraţi, căci eu nu răspund nimănui până nu sunt împins şi îndemnat de Duhul Domnului, căci în mine trăieşte Hristos, nu eu. El porunceşte şi eu, slugă, execut. Aşa să trăiţi viaţa în duh şi adevăr şi, dacă Duhul Domnului vă îndeamnă să scrieţi mai des, scrieţi că mă bucură. La ceea ce m-aţi întrebat, o să vă răspund eu în plic închis.

  105. Suflet curat şi drept,
    Am primit şi vă mulţumesc mult pentru ceea ce aveţi în gând şi suflet, însă, toate se fac cu voia lui Dumnezeu. Omului de lut nu-i rămâne decât să fie supus hotărârii dumnezeieşti. Aşa fiind, să mulţumim lui Dumnezeu şi să-L lăudăm cât vom fi vii pe pământ, oriunde ne vom afla stând şi purtaţi de Duhul Sfânt, în chipul cum omul niciodată n-are să priceapă.
    Vă pomenesc cu credinţă şi vă trimit binecuvântarea Domnului, amin. Fiţi sănătoase. Mai scrieţi.
    Suflet drept şi credincios,
    Vă mulţumesc, matale şi la toate surorile din casă, cinci la număr. Tot ce trebuie am făcut şi fac mereu rugăciuni şi cereri, după cum m-aţi rugat prin scrisoare. Deci, luaţi aminte de sinevă numai, trăiţi numai înlăuntrul vostru şi nu în afară, şi smerenia cu supunerea să vă fie hrana zilnică. Rămâneţi cu Dumnezeu trăind. Amin.

Cuvânt despre Sfânta Rugăciune

Mântuitorul S-a întrupat ca să ne fie nouă spre model de viaţă trupească şi sufletească pe pământ şi pregătitoare pentru viaţa de dincolo de mormânt.

Iubite, adânceşte-ţi cugetarea la Marta care primeşte pe Domnul şi la Maria care cade la picioarele Sale.

Amândouă surorile au mare osârdie în lucru, însă sunt cu totul deosebite lucrările lor. Că Marta slujea, gătind hrana pământească, trupească, Domnului; iar Maria, şezând lângă picioarele Lui, asculta cuvintele Lui. Una odihnea pe Cel văzut, iar cealaltă slujea Celui nevăzut, că era cu adevărat şi om şi Dumnezeu, Cel de faţă. Acelaşi Stăpân, osârdia amânduror femeilor a primit-o. Dar Marta, de osteneală obosită, cerea mijlocitor pe Domnul către Maria, să o ajute: „zi-i ei ca sculându-se să slujească Ţie cu mine".

Iar Domnul îi răspunde: „Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti, iar Maria partea cea bună şi-a ales-o, care nu se va lua de la dânsa". Că n-am venit pe lume ca să stăm pe aşternuturi moi şi pântecele să-l hrănim, ci am venit ca pe voi să vă hrănesc cu cuvântul adevărului şi cu vederea tainelor.

Pe una dar n-a oprit-o de la cele ce lucra, iar pe cealaltă a lăudat-o că şi-a ales partea cea bună. Amândouă femeile lucrau cu osârdie, însă partea sufletească era mai de valoare, căci era o privire tainică.

Tu, suflete, alege ce voieşti. De voieşti, slujeşte în numele lui Hristos, ca Marta cele pământeşti. Domnul îţi dă voie, că zice: „Întrucât aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie aţi făcut". Că ori de primeşti străini, ori odihneşti săraci, ori de te pleci către cei ce se află în dureri, în nevoi, în primejdie, ori de slujeşti bolnavi, toate asupra Sa le primeşte Hristos.

Iar de vrei să râvneşti Mariei care a lăsat slujba trupului şi şi-a adâncit inima spre cele sufleteşti, apoi curat să săvârşeşti lucrul. Părăseşte trupul, lasă

lucrarea de pământ şi facerea de bucate şi celelalte (în timpul rugăciunii) şi şezi lângă picioarele Domnului şi ascultă cuvintele Lui. Căci, învăţăturile Domnului întăresc nevoile trupului.

Deci, ai luat, iubite, pildele şi dovada. Alege ce vrei. Sau slujitor fii săracilor, sau îndrăgitor dogmelor lui Hristos. Iar de poţi pe ambele, plată vei lua.

Domnul preţuieşte mai mult partea Mariei. De voieşti să iubeşti cu adevărat pe Hristos, trebuie să uiţi de însuţi trupul tău. Şi rugându-te, vezi să nu ceri în loc de altele, altele. Nu bani, nu slavă omenească. Caută Împărăţia lui Dumnezeu mai întâi şi toate celelalte se vor adăuga ţie.

Iar ale rugăciunii două sunt chipurile: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit. Începând dar rugăciunea, părăseşte-te pe sineţi şi ale tale nevoi. Lasă pământul şi te înalţă spre ceruri. Şi când te rogi, nu rătăci mintea încoace şi colo, ci recunoaşte-ţi micimea şi slăbiciunea ta şi îngustimea ta de pricepere. „Că Tu ne-ai zidit pe noi, şi nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru". Zi că tu eşti un om păcătos. Deşi nu te simţi, totuşi trebuie să zici aceasta: „Vezi, nimenea nu este fără de păcat, fără numai Dumnezeu". Pentru aceasta zice Apostolul: „Nimic nu ştiu în mine rău". Dar aceasta nu-mi dă dreptul să mă cred drept. Căci Proorocul David zice: Greşelile cine le va pricepe? Şi iarăşi Apostolul zice: Când toate le vei face, zi: Slugi netrebnice suntem, căci cele ce am fost datori de făcut am făcut. Şi iarăşi socoteşte-te că trebuie cu smerenie multă să-l crezi pe altul a fi mai de cinste decât tine. Căci nu ştii pe care-l iubeşte Dumnezeu mai mult.

Domnul te-a zidit şi se îngrijeşte de a ta mântuire şi ştie pentru fiecare dacă îi este de folos, ori să fie sănătos, ori bolnav, ori bogat, ori sărac. Ci, tu cere Împărăţia lui Dumnezeu, căci restul vine de la sine. Şi când ceri ceva, stăruie mult şi nu te descuraja. Că cine din voi are prieten şi va merge la miezul nopţii la el şi îi va zice: prietene, dă-mi împrumut trei pâini, că mi-a venit un prieten din depărtare şi nu am ce să-i pun dinainte. Şi acela va răspunde: nu-mi face osteneală căci e târziu, m-am culcat cu copiii şi-i noapte, nu pot să-ţi dau. Şi dacă pentru prietenie nu-i va da lui, apoi măcar pentru stăruinţă îi va da lui. Pildă ne dă Domnul ca să fim tari în credinţă şi stăruitori.

Să nu zici că păcătos sunt şi nu mă aude Dumnezeu. Îndrăzneşte, după rugăciune, măcar oricât timp lung ar trece, nu dispera, ci aşteaptă, că Dumnezeu îţi va da cererea şi să ceri mereu, lucrând binele. Căci, de slăbeşte rugăciunea şi peste tinereţi se toarnă băutura, s-a pierdut curăţia şi s-a prefăcut omul. Că, dacă omul se dă pradă poftelor, Dumnezeu nu-i ajută.

De stai cu nepăsare la rugăciune, fugi de îndată de acel loc, ca nu cumva să primeşti urgia şi pedeapsa lui Dumnezeu, în loc de plată. Că zice Domnul: Tot cel ce va cere va lua, cel ce caută va afla şi celui ce bate i se va deschide (Matei 7, 7). Căci, ce altceva voieşti să capeţi decât mântuirea ta?

Învaţă-te a răbda. Vezi pe Avraam cum l-au chemat din pământul asirienilor şi i-a făgăduit Palestinei: Ţie-ţi voi da pământul acesta şi seminţiei tale ...pe care o voi înmulţi ca stelele cerului (Fac. 15, 18). Şi el n-a cârtit că ajunsese bătrân şi nu i se împlinise făgăduinţa de fiu şi de înmulţirea seminţiei sale. Ci a rămas mereu tare în credinţa sa. Că nevasta îmbătrânea, iar cu credinţa întinerea. Dumnezeu toate le face şi le preface precum voieşte. Când în Avraam murea firea de bătrâneţe, a înviat făgăduinţa lui Dumnezeu. Urmează credinţei lui Avraam. Dar noi un an ne rugăm şi apoi ne depărtăm. Doi ani postim, apoi încetăm. Deci să nu slăbim, căci Cel ce S-a făgăduit lui Avraam şi nouă s-a făgăduit. Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 9, 28). El deci ne făgăduieşte milă. Pentru tine a venit pe pământ şi tu nu-L crezi pe El pe cuvânt?

Noi ne sfiim să ridicăm jugul Lui şi prin uşa cea strâmtă să intrăm. Preferăm marea păcatelor.

Tu, când ai cerut, nu ai avut credinţă, sau n-ai cerut ceea ce era de folos sufletului tău sau n-ai stăruit. Că scris este: Că întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre şi Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 24, 13).

Vei zice însă: ştie Dumnezeu inima celor ce se roagă. Că n-are Dumnezeu nevoie de cererea noastră. Că bun fiind, plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi... Dar Împărăţia lui Dumnezeu fără fapte şi stăruinţă nu o vei lua. Căci trebuie mai întâi să doreşti cele ce vrei să iei şi să ceri cu credinţă, cu răbdare şi cu osteneală. Că tot lucrul câştigat cu osteneală îl păstrezi cu atenţie, să nu-l pierzi, că ştii cât de mult ai ostenit pentru el. Solomon ce a folosit dacă a luat darul în dar, fără osteneală? L-a pierdut! Deci, nu te împuţina când nu iei degrabă cererea ta. Că dacă cel ce a luat talantul şi l-a îngropat întreg, s-a osândit numai pentru că nu l-a neguţătorit, apoi cel ce l-a pierdut nu se va osândi?

Dumnezeu face tot ce ştie că ne este de folos. Numai noi să cerem cu stăruinţă. Vezi pilda cu văduva şi judecătorul cel nedrept, care pentru stăruinţa ei l-a îmblânzit? Aşa şi noi să stăruim mereu. Amin.

Mănăstirea Agapia - 1938 Protosinghel VICHENTIE MĂLĂU

 





Untitled Document





Sfanta Parascheva - poate fi considerata sfanta romanilor ? Cred ca cele mai mari personalitati ale unei tari nu sunt altii decat cei sfinti ai ei . Vezi vietile celor sfinti si in special cea a Sfintei Parascheva .


Produsul Carotenoid Complex asigura o vedere sanatoasa.
Carotenoid Complex.




 
< Prev   Next >
Cele mai vizualizate
Articole

Diverse

In magazinul naturist GNLD al www.deostar.ro gasiti o gama larga de produse, printre care celebrul Carotenoid Complex, ce poate trata degenerescenta maculara, in forma umeda si uscata, precum si alte probleme oculare, apreciat de milioane de oameni din intreaga lume, care si-au recapatat vederea cu ajutorul lui, suplimentul ce contine calciu, magneziu si vitamina D3 Kal Mag, ce ajuta la rezolvarea cu succes a spasmofiliei (pana acum mii de cazuri tratate), precum si explozia de acizi grasi Omega 3 (toti cei 8 acizi grasi Omega 3) din produsul Omega 3 Salmon Oil Plus. Acest produs este singurul din lume care contine intr-o singura capsula toti cei 8 acizi grasi ai familiei Omega 3. Beneficiile lui sunt atat de mari incat sunt necesare cateva pagini pentru a le reda.
In acelasi magazin naturist online se poate achizitiona si Flavonoid Complex, care amelioreaza pana la disparitie problemele generate de hemoroizi si varice, avand un exceptional continut de flavonoide in forma concentrata, faimosul detoxifiant (conceput de unul dintre intemeietorii chimioterapiei moderne, doctorul Arthur Furst, toxicolog de faima mondiala) numit Betaguard , folosit in tratamentul post-chimioterapiei, precum si unul dintre cele mai vechi si apreciate produse ale GNLD, si anume Tre En En - care mareste randamentul de absorbtie si procesare a diversilor nutrienti de catre celulele corpului uman.
Putem recomanda pentru repararea functionalitatii si sanatatii articulatiilor si a cartilagiilor (extrem de folositor pentru sportivi ca si pentru varstnici) excelentul produs Full Motion. Substantele active continute in Full Motion sunt capabile , dupa cateva luni de administrare constanta, sa refaca tesutul cartilaginos afectat. Un nume de tinut minte : Full Motion de la GNLD.
DIstribuim produse GNLD online inca din 2008 si va asteptam cu drag pentru a va prezenta mai mult despre aceste produse la magazinul naturist GNLD.
© 2017 Sfinti romani