SFÂNTA TEODORA DE LA SIHLA
(secolele XVII-XVIII)

a. Viaţa

Cuvioasa Teodora de la Sihla este cea mai aleasă călugăriţă sfântă pe care au odrăslit-o mânăstirile româneşti. S-a născut în satul Vânători-Neamţ, în prima jumătate a secolului XVII. Tatăl ei, Ştefan Joldea, era armaş al cetăţii Neamţului. După moartea surorii sale Maghiţa (Marghioliţa?), Teodora a fost căsătorită cu un tânăr din Ismail. Dar, neavând copii, s-au dus amândoi la mănăstire. Fericita Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărzăreşti-Râmnicu Sărat, iar soţul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, cu numele de Elefterie.

Risipindu-se schitul de către turci, Teodora s-a făcut pustnică în Munţii Buzăului. Apoi, retrăgându-se în ţinutul Neamţ, a sihăstrit singură ca la 30 de ani într-o peşteră din Munţii Sihlei, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Deci, bineplăcând lui Dumnezeu, s-a mutat din viaţa aceasta în primele decenii ale secolului XVIII şi a fost îngropată în peşteră.

În primele decenii ale secolului XIX, moaştele Cuvioasei Teodora de la Sihla au fost luate de familia boierilor Sturza, ctitori ai acestui schit, şi duse la biserica zidită de ei în satul Miclăuşeni-Iaşi. Iar în anul 1856 au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev, unde se află şi astăzi, în schimbul mai multor rânduri de veşminte de fir.

b. Fapte şi cuvinte de folos

1. 1. Acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ales şi sădit în casa lui Dumnezeu. Căci, fiind însoţită cu bărbat, fericita Teodora nu a găsit odihnă sufletului ei până nu s-a făcut mireasă lui Hristos. Astfel, neavând ea copii, a părăsit cele trecătoare şi a îmbrăcat haina pocăinţei în Schitul Vărzăreşti din ţinutul Buzău.

2. 2. Aici a sporit atât de mult fericita Teodora, în tăcere, în rugăciune şi ascultare, că în puţini ani a ajuns la măsura celor bătrâni, învrednicindu-se a se ruga din inimă şi a cunoaşte mulţimea ispitelor vrăjmaşului. Pentru aceea, toate maicile o iubeau şi se foloseau de smerenia, de ne voinţa şi de râvna ei.

3. 3. Năvălind turcii pe Valea Buzăului şi arzând schitul lor, Cuvioasa Teodora s-a ascuns în munţi cu maica ei duhovnicească, schimonahia Paisia. Acolo s-au nevoit în post şi priveghere câţiva ani, răbdând bărbăteşte foamea, frigul şi alte negrăite ispite de la diavoli. Căci, întrarmându-se fericita cu rugăciunea cea de foc a inimii, pe toate le răbda şi se împărtăşea de mângâierile cele de taină ale Duhului Sfânt.

4. 4. Răposând în munte maica ei duhovnicească, prin anii 1670-1675, Cuvioasa Teodora a fost călăuzită de Dumnezeu către Munţii Neamţ, în patria ei. Aici, închinându-se la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamţ, a fost trimisă pentru sfat la egumenul Schitului Sihăstria, ieroschimonahul Varsanufie. Acesta, înţelegând că doreşte viaţă pustnicească şi cunoscând cu duhul virtutea ei, a împărtăşit-o cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Apoi, dându-i călăuză pe duhovnicul Pavel, i-a spus:
   - Du-te la pustie pentru un an de zile, în pădurile din Munţii Sihlei. De vei putea suferi, cu darul lui Hristos, greutatea şi ispitele cele cumplite ale pustiei, rămâi acolo până la moarte. Iar de nu vei putea răbda, retrage-te la o mănăstire de călugăriţe şi-ţi lucrează în smerenie mântuirea sufletului tău.

5. 5. Căutând Cuviosul Pavel o chilie pustnicească părăsită pentru fericita Teodora şi negăsind, a întâlnit un sihastru bătrân, ce se nevoia sub stâncile Sihlei. Acesta, fiind văzător cu duhul, a zis:
   - Nevoieşte-te, maică Teodora, în chilia mea, căci eu mă duc în alt bordei pustnicesc. Deci, aşezând ieroschimonahul Pavel pe Cuvioasa Teodora în Munţii Sihlei şi binecuvântând-o, s-a întors din nou la schit.
   

   Prev - Next >>