6. În această chilie pustnicească s-a nevoit Sfânta Teodora aproape 30 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi biruind prin răbdare, rugăciune şi smerenie toate cursele vrăjmaşului. Căci, fiind întărită cu putere de sus, n-a mai coborât din munte, nici ajutor omenesc de la nimeni n-a mai primit. Numai singur fericitul Pavel, duhovnicul ei, urca uneori la chilia ei cu Preacuratele Taine şi cele de nevoie vieţii pământeşti. În această îngerească ne voinţă atât de mult a sporit cuvioasa, încât făcea priveghere de toată noaptea cu mâinile înălţate la cer, până se revărsau zorile şi se lumina la faţă cu lumină de sus, apoi se odihnea două ore şi iar începea. Hrană primea numai după două zile, puţini pesmeţi cu ierburi de pădure, ferigă şi măcriş, numit „Măcrişul Sfintei Teodora". Iar apă aduna din ploi, într-o scobitură deasupra unei stânci, numită până azi „Fântâna Sfintei Teodora". Şi, adevărată minune, că apa din stâncă nu seca niciodată.
Mai târziu, răposând Cuviosul Pavel, fericita Teodora a rămas numai în grija lui Dumnezeu.

7. Odată, năvălind turcii asupra satelor şi mănăstirilor din ţinutul Neamţ, s-au umplut codrii de săteni şi de călugări. Atunci au ajuns câteva călugăriţe şi la chilia Cuvioasei Teodora. Deci, le-a zis fericita:
- Rămâneţi voi în chilia mea, căci eu am alt loc de adăpost. Din ceasul acela s-a dus într-o peşteră mică din apropiere şi acolo se nevoia singură, neştiută de nimeni, iar noaptea se odihnea puţin pe lespedea de piatră care se vede până astăzi în fundul peşterii.

8. Odată, rătăcind o ceată de turci prin Munţii Sihlei, din lucrarea satanei, au dat de peştera Cuvioasei Teodora. Deci, năvălind asupra ei ca s-o ucidă, sfânta a căzut în genunchi şi, înălţându-şi mâinile către cer, a strigat:
- Izbăveşte-mă, Doamne, de mâinile ucigaşilor! În clipa aceea s-a deschis prin minune peretele din fundul peşterii, iar mireasa lui Hristos, ascunzându-se în pădure, s-a izbăvit de moarte.

9. Fiind cu totul uitată de oameni şi neavând pe nimeni la bătrâneţile ei, şi-a pus toată nădejdea numai în Dumnezeu. Astfel, părăsind chilia, Sfânta Teodora se nevoia în peşteră ca un înger în trup. Acum, nici frigul, nici foamea nu le mai simţea, nici diavolul n-o mai chinuia. Ci se ruga neîncetat lui Dumnezeu cu mâinile înălţate la cer, până se răpea cu mintea la cele cereşti, iar cu trupul se ridica deasupra pământului. Atunci i se lumina faţa prin harul Duhului Sfânt, iar din gura ei se înălţa în sus rugăciunea ca o văpaie de foc, asemenea marilor sfinţi. Că ajunsese fericita Teodora la rugăciunea cea mai înaltă, în extaz, şi se îndulcea în chip negrăit de cele dumnezeieşti.

10. Hainele Sfintei Teodora ajunseseră acum nişte zdrenţe, care cu greu îi acopereau trupul slăbit de aspră nevoinţă. Încă şi hrana terminându-se, păsările cerului, la porunca Ziditorului, îi aduceau zilnic fărâmituri şi coji de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria. Iar fericita se ruga neîncetat pentru lume şi se bucura de apropierea mutării din trup. Însă, timp de 40 de zile înainte de obştescul sfârşit s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită un preot, ca să-i aducă Preacuratele Taine. Iar Domnul nu a trecut cu vederea dorinţa sufletului ei.

11. Odată, a observat egumenul Sihăstriei, Varsanufie, stoluri de păsări ducând către Sihla fărâmituri în cioc. Deci, cugetând în sine că trăieşte acolo vreun sihastru sfânt, a trimis doi fraţi să vadă unde se opresc acele păsări. Astfel mergând ei, i-a cuprins noaptea şi, rătăcind prin pădure, se rugau şi aşteptau să se facă ziuă. Apoi, observând înaintea lor o rază de lumină ce se ridica la cer, s-au apropiat şi au văzut o femeie luminată la chip, înălţată de la pământ şi rugându-se cu mâinile în sus. Era Sfânta Teodora.
- Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ascultat!, a zis fericita. Apoi a adăugat către cei doi fraţi:
- Nu vă temeţi, fraţilor, căci sunt o smerită roabă a lui Hristos! Dar mai întâi aruncaţi-mi o haină să mă îmbrac, că sunt cu trupul gol!
Apoi, chemându-i, le-a spus viaţa şi sfârşitul ei apropiat şi le-a poruncit, zicând:
- Coborâţi la schit şi spuneţi egumenului să trimită pe duhovnicul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie la mine cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
- Cum să ajungem la schit noaptea, au răspuns fraţii, căci nu cunoaştem drumul?
- Mergeţi după lumina care se vede înaintea voastră şi numaidecât veţi ajunge!

12. Auzind egumenul de Sfânta Teodora, în zorii zilei a trimis la Sihla pe duhovnicul Antonie cu ierodiaconul şi cu cei doi fraţi şi au aflat pe Sfânta Teodora la rugăciune pe cetină de brad dinaintea peşterii. Deci, mai întâi cuvioasa şi-a mărturisit taina vieţii ei şi a primit dezlegare de la duhovnic. Apoi a rostit Crezul, a primit dumnezeieştile Taine şi, cerând binecuvântare de la preot, a zis:
- Slavă Ţie, Doamne, pentru toate! În clipa aceea, Sfânta Teodora şi-a dat fericitul ei suflet în braţele lui Hristos, iar trupul ei purtător de bună mireasmă a fost prohodit şi aşezat cu cinste de părinţi în peştera în care s-a nevoit.

13. Vestea despre viaţa şi mutarea Sfintei Teodora de la Sihla s-a răspândit repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova şi chiar dincolo de hotarele ei. De aceea alergau la moaştele ei din peşteră călugări şi credincioşi de prin sate şi mai ales cei bolnavi, şi se vindecau de suferinţă. Căci trupul ei preamărit cu neputrezirea era izvorâtor de bună mireasmă şi făcea minuni. Unii sărutau sfintele ei moaşte, alţii îşi atingeau bolnavii de sicriu, iar alţii se spălau cu apă din fântâna ei şi primeau ajutor şi mângâiere.

14. Sfântul trup al Cuvioasei Teodora de la Sihla, numită şi „Pămân- teana", a stat la Sihla în peşteră peste o sută de ani, bucurându-se de o profundă venerare, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi români. De la adormirea ei până astăzi, merg în pelerinaj la Schitul Sihla, anual, mii de credincioşi şi-i cer ajutorul.