SFÂNTUL EPIFANIE DE LA VORONEŢ
(secolul al XVII-lea)

În obştea întemeiată de Cuviosul Daniil de la Voroneţ s-au nevoit mulţi călugări cu viaţă sfântă. Unii trăiau în chinovie, alţii se retrăgeau la linişte în preajma mănăstirii, iar alţii ajungeau sihaştri desăvârşiţi în adâncul codrilor de sub Munţii Rarăului.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea a trăit în Mănăstirea Voroneţ un schimonah foarte îmbunătăţit, anume Cuviosul Epifanie. Era originar din părţile Sucevei. Acest iubitor de Hristos se silea în toate să urmeze nevoinţa marelui stareţ, Sfântul Daniil Sihastrul. Dar întrucât ostenelile cele ascunse ale sfinţilor singur Dumnezeu le ştie, tot aşa şi faptele cele bune ale Cuviosului Epifanie ne-au rămas necunoscute. În tradiţia locului se spune că era foarte ascultător şi blând, că avea darul lacrimilor şi era desăvârşit în dragoste. Iar în „Patericul Sfinţilor din Moldo-România", se spune că a trăit prin anii 1660, „biruind desăvârşit pre toate cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi prin adâncă smerenia sa". Era încă mare dascăl al rugăciunii şi iscusit povăţuitor de suflete, căci vedea aşezarea inimii fiecăruia şi cu numele lui Hristos izgonea duhurile rele dintre oameni. Pentru aceasta mulţi credincioşi îl căutau şi era ca un Avraam cu mulţi fii duhovniceşti.

Deci, bine săvârşind alergarea vieţi pământeşti şi lui Hristos întru toate plăcând, s-a strămutat cu pace la cele veşnice, cinstindu-se de toţi ca un adevărat sfânt şi de minuni făcător.

Sfinte Preacuvioase Părinte Epifanie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!