DESPRE SFÂRŞITUL SFÂNTULUI PAISIE

DE LA NEAMŢ

extras din Manuscrisul românesc nr. 1860 de la Biblioteca Academiei Române

În anii de la Hr. 1794, în luna lui octombrie 4 zile, au sosit la noi la Mănăstirea Neamţului Preasfinţia Sa Episcopul de Huşi Kiro Kir Viniamin. Miercuri la nouă ceasuri din zi am ieşit întru întâmpinare cu Evanghelie şi cu sfeşnice şi doi diaconi cădind şi clisiarşii clopotele trăgând şi psalţii Axionului cântând aşa am intrat cu Arhiereul în biserică şi, închinându-se pe la sfintele icoane, ne-au blagoslovit pre toţi de obşte şi au ieşit la gazdă, fiindcă era vremea Vecerniei şi n-au fost vreme ca fieşte carele osăbit să iei blagoslo- venie, ca apoi i-ar fi apucat şi vremea Pavecerniţii, şi Vecernia era nefăcută. Şi îndată cum au ieşit Arhiereul, au tocat de Vecernie...

Luni, 30 de zile s-au bolnăvit Părintele Stareţul, marţi, miercuri au fost bolnav. Iară joi s-au mai ridicat. Noemvri 2 şi vineri au făcut mulţămită în biserică, pentru că s-au însănătoşit Părintele şi sâmbătă au fost sănătos. Duminică au mers la biserică, iar mai spre sară au blagoslovit pre părinţi(i) care era să meargă la praznic la Agapia, cu bucurie şi vesăl. Noemvri 5 zile, luni, iarăşi l-au întors răul şi au fost bolnav, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, Duminică, luni, marţi. Iară miercuri n-au vorbit nimica, ci numai căuta frumos. Iară în vremea Vicerniei au început a se închedeca în grumazi şi a sufla mai rar şi îndată au chiemat duhovnici şi au început părintele Ştefan a ceti canon de ieşirea sufletului. Iară eu nu ştiam nimica ticălosul, de unele ca acestea, ci, când am ieşit de la vicernie, am văzut mulţime de părinţi la fereastra Părintelui şi prin ogradă tiji, şi unii plângea, iară mie tot îmi părea lucru cu îndoire. Iară mai şezând puţin la fereastră, numai ce am auzit duhovnicii plângând înăuntru şi clopotile sus trăgând, fiindcă ieşisă oarecine pe den dos şi mersese la clopote.

O, vai mie, de ar fi fost cineva deoparte, ca să privească, nu ar putea să povestească cu limbă omenească, ci plângere s-au pornit întru acel ceas, ci jale, ci tânguire între părinţi, cât aşa era a se părea că lumea se prăpădeşte. Şi atâta să adunasă mulţime de părinţi cât să părea că norii i-au adus. Şi învălind cinstitul trup, dar mai bine să zic sfânt şi prea mare sfânt, a prea cuviosului părinte şi lăsând mâna cea dreaptă dezvălită pre piept şi îmbrăcându-să duhovnici, preoţi şi diaconi, au ieşit cu obicinuit cântare ci să cânte la cei prosaţi. Iară cu mai multă plângere şi tânguire, că ce cântare va să fie aceea când cineva spre plângere iaste pornit. Şi puind sf(i)ntele (şters) (cinstitele) moaşte pre năsălie au mers în biserică preoţii cântând. Iară celălalt sobor cu amară plângere, lacrimi vărsând. Şi puind năsălia în mijlocul bisericei, aşa cu mare plângere fieşte carele au luat blagoslovenie. Noemvri 15 au adormit prea Cuviosul Părintele nostru ieroschimonahul Paisie, arhimandrit şi stareţi sfintelor Mănăstiri Neamţului şi Săcu. Şi răcorindu-se părinţii dimprejurul năsăliei, au început preoţii a ceti evanghelie neîncetat până la vremea Utrenii. Iară la Utrenie, aşi(j)direa să cetească evanghelie până la cesuri şi făcând otpustul Sf. Liturghii, iarăşi se începe obicinuita cetire la evanghelie, până la Vecernie. Şi aşa s-au ţinut 4 zile sf(i)ntele (şters) (cinstitele) moaşte în biserică, fiindcă aştepta şi răspuns de la Mitropolitul.

Iară a doua zi după răpăusare, joi, au început a săpa groapa în pomelnic, de-a dreapta, cu mare jale şi suspinuri şi zidind-o cu cărămizi, sta ca un sfeşnic înaurit aşteptând să se puie făclia cea prea luminată într-însul.

Oară a trăia zi, vineri, au făcut racla şi au îmbrăcat-o şi au împodobit-o fiindcă era să se puie într-însa mărgăritarul sau mai bine să zic diamantul cel de mult preţ. Vineri spre sâmbătă la 7 ceasuri din noapte s-au îmbrăcat preoţii şi diaconii şi au clădit sf(i)ntele (şters) (cinstitele) moaşte şi le-am pus în raclă cu lacrimi şi cu suspinuri şi cetind evanghelie neîncetat. Iar sâmbătă după Sf(ân)ta Liturghie s-au îmbrăcat 30 de preoţi şi 13 diaconi şi lumânări aprinse ţinând în mâini au ridicat năsălie cu sf(i)ntele moaşte şi au ieşit afară, fiindcă în biserică nu era cu putinţ(ă) a încăpea de mulţimea părinţilor şi a (s)treinilor şi aşa s-au început prohodul după obiceiu, cu lumini aprinsă la tot soborul părinţilor şi la adunarea mirenilor. Iară când au fost după evanghelie, îndată au început părintele Isaac a ceti acest cuvânt: «Cuvânt de îngropare la prea Cuviosul părintele nostru Paisie, arhimandrit şi stareţul sfintei Mănăstiri Neamţului şi Secul».

Bucuriile şi veseliile şi toate lucrurile ceaste din lumea aceasta ori d(u)h(o)vniceşti ar zice cineva ori trupeşti şi lumeşti toate cu adevărat vremelnice, trecătoa(re) şi nestatornice (...).

Rămăşiţa ceastălaltă a vieţii noastre este şi după voia Ta să dobândim starea cea împreună cu Părintele nostru, după cum şi legătura şi făgăduinţa ne iaste, slăvind bunătatea şi milostivirea ta, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Iară după cuvânt, au săvârşit preoţii obicinuitul prohod şi au luat fieştecare osăbit iertăciune şi blagoslovenia cea mai de pre urmă. Şi aşa era o îmbulzală între părinţi şi între norod când lua iertăciune, încât de nu ar fi ţinut preoţii racla de o parte şi de alta, apoi îndată ar fi răsturnat-o. Şi nesfârşin- du-se toţi, au ridicat preoţii năsălia, că nu era cu putinţă a mai aştepta, fiindcă era norod mult şi spre sară să plecasă zioa şi vremea să turbura de ploaie. Şi ridicând preoţii năsălia şi clopctile trăgând şi psalţii cântând şi soborul celălalt plângând, aşa am intrat în biserică la mormânt şi numai preoţii au intrat în pomelnic şi au închis uşa pentru îmbulzală părinţilor şi a streinilor. Şi puind sfintele (şters) (cinstitele) moaşte în mormânt, au pardosit părinţii mormântul cu cărămizi. Iară luni după Utrenie, încă noapte fiind, noemvri 20 de zile, au sosit şi trimişii de la Iaşi, adecă părintele Sava şi părintele Liontie, dimpreună cu Preasfinţia Sa pentru că n-au apucat ca să îngroape pe Părintele. Şi făcându-se zio şi după sfârşitul Sf. Liturghii, au slujit Preaosfinţia Sa panahida Părintelui, dimpreună cu sobor, de-a trâia zi după îngropare şi au cetit şi molifta Preaosfinţia Sa, în genunchie, deasupra mormântului.

Iar când au şezut părinţii la masă au sosit şi dumnealui Logofătul al trâilea dila D(o)mnie, fiind trimis dimpreună cu Arhiereul ca să petreacă pre Părintele stareţul la groapă şi ca să iaie în scris cele ce vor afla la mănăstire, mişcătoare sau nemişcătoare, ca să fie în pază când s-ar fi pus povăţuitoriu în locul Părintelui stareţului.

Luni după Vicernie au intrat în chilia Părintelui Arhiereul cu Logofătul cel domnesc şi oarecari din duhovnici şi au început a căuta izvoadele până ce au venit vremea ca să toace la priveghere, fiindcă a doao zi, marţi, 21 zile era praznicul Intrării în Biserică şi au mers la Arhiereul dimpreună cu boierul şi au şezut toată privegherea. Iară a doao zi au slujit Ar(h)iereul. Iară după evanghelie au cetit părintele Isaac acest cuvânt:

„Cuvânt de întâmpinare la Preaosfinţitul Părinte Kiriu Kir Viniamin, Episcopul Huşului".
Preaosfinţite Stăpâne, Omule al lui D(u)mnezeu şi credincioasă slugă şi ispravnice al Tainelor lui D(u)mnezeu şi bărbatul doririlor Duhului, Noule Daniile, bucuratu-ne-au foarte venirea Preasfinţitei Tale şi pre norii cei preîntunecaţi ai mâhniciunii cari pre inima noastră să pusăsă cu totul i-au gonit şi-n lături i-au dat. Boldurile cele prea ascuţite ale scârbei care necurmat împungea şi adânc să înfingea întru inima noastră şi tare o rănea, cu totul îi tâmpi. Şi iarăşi săninul bucuriei ne făcu, iarăş soarele de veselie se ivi şi lacrimile cele ce necontenit să varsă le opri şi nu numai, ci şi cu măhrama bucuriei de pre feţele noastre le şterse, în atât cât nici de am avut sau am pătimit vreo pagubă, mâhniciune sau întristare să nu simţim. Bine că ne-au bucurat şi pre toată mâhniciunea ne-au gonit, arătat iaste că îmi mărturisesc mie şi sângure feţele a tot soborul, că nu încă posomorâte, nu încă triste să arată, ce vesele lumină.

Dar oare ce iaste pricina unei veniri a Preaosfinţiei Tale atât de grabnică şi de sârguinţă plină, cât nici de greutatea căii, nici de vremea cea umizicioasă, nici de iarna cea acum aşteptată să nu te temi, ci pre toate greotăţile, pre toate nelesnirile, pre toate împedicările, pre toată osteneala defăimând-o, preste atâtea maidanuri să sai şi să vii la Mănăstirea Neamţului; au doară ai mai uitat ceva din danturile acelea lungile şi horile acelea largile şi de duhovnicească bucurie pricinuitoarele nesăvârşite şi acum, aducându-ţi aminte ai venit să o împlineşti? Ci începătoriul şi săvârşi(toriul) danţurilor şi horilor nu încă iaste de faţă. Au doară priveliştile acelea duhovniceştile ce le întindeai mult mai daunăzi ai venit să le mai înnoieşti? Ci puitorul niscareva porunci domneşti sau stăpâneşti sau politiceşti sau cu niscareva sfătuiri duhovniceşti, pentru care şi dumnealui boieriul Mării Sale împreună s-au ostenit? Ci sfătuitoriul şi răspunzătoriul nu încă mai iaste întru cei vii. Au poate înţelegând de aceasta şi de mâhniciunea cea pricinuită noao, din dragostea cea multă şi fierbinte ce ai către D(u)mnezeu şi către aproapele, silit fiind pre sine şi atâta osteneală o ai trecut cu vederea şi cu atâta vrednicie, cu alt Iosif, te-ai suit să îngropi pre tatăl său şi plângerea la Ariiat să-ţi faci şi mâhniciunea robilor Preaosfinţiei Tale să o risipeşti. Că iată, nu după multe zile ale purcederii Preaosfinţiei Tale către turma cea cuvântătoare şi el de călătoria cea firească a se găti au început pre care acum iată o au şi săvârşit, după ce au isprăvit toate acelea ce au voit şi au dorit.

Cu poftă am poftit, au zis D(u)mnezeu Omul Iisus mergând spre moartea cea de bună voie, să mănânc cu voi aceste Paşti mai nainte de patima Mea. Şi prea cuviosul părintele nostru, următoriu adevărat acelui, nu de multă vreme au zis însuşi către cel ce ceteşte proastele aceste cuvinte: „Am dorit a vedea nişte privelişti ca acestea d(u)hovniceşti mai înainte de moartea mea şi iată D(u)mnezeu mi-au împlinit dorirea. Cunosc că singur D(u)mnezeu aduse pre Preaosfinţia Sa, cunosc acum că aproape îmi va fi sfârşitul". O, ce semuire a lucrurilor, care dă oarecare dovadă de mai nainte cunoştinţă dă prealuminată. Cu toată acestea, mare iaste râvna către lucrurile cele bune, mare iaste milostivirea cea cătră aproapele, mare îţi iaste şi osteneala, multă ţi se cade şi plata, nemăsurată răsplătirea, necovârşită cinstea, lauda de mintea noastră ajunsă, cuvântul nu iaste îndestulat către aceasta. Mulţămirea neputincioasă şi cea din cuvinte şi cea din lucruri, gurile noastre ale tuturor slabe spre mulţămirea facerilor de bine. Ce vom face? De ar fi fost cu noi cel puternic în faptă şi în cuvânt, ar fi răsplătit poate dupre vrednicie, dar de vreme ce s-au dus la Cel ce pre toate le covârşeşte cu bogăţia şi cu bunătatea şi cu milostivirea, sunte(m) bine încredinţaţi că va mijloci în locul nostru către D(o)mnul ca să răsplătească Preaosfinţiei Tale cu daruri vecinice şi nestricăcioasă, cu caftanuri îngereşti se va îmbrăca prea sf(i)nţitul trup al Preaosf. Sale, cu coroane neveştejite şi nestricăcioasă va încorona prea sf(i)nţit al Preaosf. Tale cu slavă d(u)mnezeiască va împodobi prea sf(i)nţit Preaosf. Tale cu îngerii te va înceţi, cu Patriarşii te va rândui, cu Arhierei te va însoţi, întru împărăţia Sa te va odihni, de privirea feţei Sale te va îndulci întru Hristos Iisus D(o)mnul nostru, căruia slava în veci, amin.

Iară când au venit părinţii cu icoana la masă, au venit şi Arhiereul şi au blagoslovit masa şi apoi au şezut de o parte pre scaun dimpreună cu boiariul cel domnesc şi au ascultat cum să cetea Cuvânt pentru Intrarea în Biserică. Şi viind vremea strângerii sfermeturilor, au blagoslovit Arhiereul adunarea sfermeturilor şi săvârşind mulţămita mesei, aşa au ieşit în cerdac şi au şezut Arhiereul în jilţi până când au ieşit toţi părinţii din trapeză şi sculându-să bucătarii au luat fieştecare osăbită blago(slovenie) şi aşa s-au dus cântând în biserică. Iară după vicernie au făcut paraclis cu sobor mare. Şi vineri au mers Preasfinţenia Sa la Sacul şi la Săhăstrie şi sâmbătă s-au întors la Neamţul. Iară Duminică au dat Preaosfinţia Sa anafură în vremea priceasnii.

Şi sfătuindu-se duhovnicii cu Arhiereul, au ales pe părintele Sofronie spre a-i încredinţa păstoria în locul Părintelui. Şi făcând scrisori, le-au trimis la Iaşi şi viind de la Iaşi alte scrisori, de la domnie şi de la Mitropolitul, aşa în anii de la HS-1794 în luna lui dechemvrie în 13 zile, marţi dimineaţa după utrinie a călugărit pre părintele Sofronie în schimă însuşi Arhiereul. Iară după liturghie, în vremea priceasnii, adunaţi fiind părinţii toţi, au cetit părintele Pafnutie trimiterea Părintelui Stareţului cea către Preaosf. Sa Mitropolitul Kiriu Kir Gavriil.