SFÂNTUL VASILE DE LA MOLDOVIŢA
(secolul al XV-lea)

Sfântul Vasile ieromonahul era de loc din nordul Moldovei, fiu de ţărani iubitori de Dumnezeu. Auzind de viaţa aleasă şi buna rânduială din Mănăstirea Moldoviţa (sec. al XIV-lea) şi fiind chemat de Hristos, s-a făcut călugăr iscusit în această chinovie voievodală, întrecând pe mulţi cu smerenia, cu rugăciunea şi cu înţelepciunea cea duhovnicească.

Văzând mitropolitul Iosif Muşat nevoinţa şi sfinţenia vieţii lui, l-a hirotonit preot şi l-a numit egumen al Mănăstirii Moldoviţa, povăţuind cu multă înţelepciune obştea încredinţată lui, încât era cinstit şi căutat, atât de călugări, cât şi de mulţi credincioşi.

Vestea numelui său ajunsese până la domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, şi la sfetnicii săi. Căci primise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înaintevederii şi nu puţini bolnavi vindeca şi cele viitoare mai înainte le cunoştea. Era încă sfetnic şi părinte duhovnicesc al marelui domn şi al multor cuvioşi şi sihaştri, şi toţi se foloseau de cuvintele lui.

Acest sfânt egumen avea ucenici în Muntele Athos şi la Mănăstirea Studion din Bizanţ, de unde a adus zeci de manuscrise bisericeşti la mănăstirea sa. El a întemeiat la Moldoviţa şi o vestită şcoală de monahi cateheţi şi caligrafi, pentru nevoile bisericilor de la sate.

Astfel, bine călătorind şi împlinind Evanghelia lui Hristos, Cuviosul Vasile s-a săvârşit cu pace, lăsând în urmă peste o sută de ucenici şi o obşte cu totul aleasă. Dovedindu-se şi după moarte făcător de minuni, iar trupul său găsindu-se nestricat, a fost aşezat în biserică şi cinstit de toţi ca un adevărat sfânt. În anii 1621-1622, teologul ucrainean, ieromonahul Zaharia Kopystenski, scria despre el: „În Moldoviţa, în mănăstire, Sfântul Vasile făcătorul de minuni".

Mai târziu, biserica veche risipindu-se şi alta nouă ridicându-se (1535), moaştele Cuviosului Vasile au stat peste o sută de ani în noua biserică. Apoi, din cauza vitregiei vremurilor, au fost aşezate în biserică la un loc tăinuit, unde se află şi astăzi.