Povestea iasomiei

Povestea vorbeşte despre: puterea iubirii, taina şi mărimea iubirii materne. Adăugaţi dvs. o altă posibilitate.

Este o noapte de iarnă, viscoleşte şi este un frig de crapă pietrele. Peste Bethleem ninge, ninge... Într-o iesle minunată se născuse Isus. Boul şi măgarul, miloşi, suflau asupra lui, să-l încălzească. Alături vegheau Iosif şi Maria.

Deodată o rafală puternică de vânt a adus un val de aer rece şi zăpadă.

Iosif s-a repezit în calea rafalei cu pieptul, pentru ca frigul să nu ajungă la Pruncuţ. Câţiva fulgi s-au aşezat totuşi pe obrăjorii şi fruntea micului Isus.

Temându-se să nu-L trezescă, Maria s-a aplecat asupra lui cu toată dragostea ei şi cu un sărut a îndepărtat stălucitorii fulgi reci. Minune! Fulgii de nea s-au topit la căldura iubirii materne şi s-au prefăcut în mici flori, cu patru petale mici, ascuţite şi delicate, albe ca neaua şi cu o minunată mireasmă, care a învăluit ieslea pământul şi cerul.

Iasomia s-a născut din sărutul dat de Sfânta Fecioară Pruncului Isus.

Spunem povestea: celor prea închişi în sine,
cui nu mai crede în iubire,
unuia care nu vede minunea vieţii din jur,
unui şef scorţos,
educatorilor(părinţi, dascăli) care uită să-şi arate iubirea.

 

Cei trei sihaştri

Povestea vorbeşte despre: impulsivitate, răbdare, înţelepciune, legea talionului, iubire adevărată, superioritate spirituală, dezvoltare spitrituală, iubire adevărată.

În pădurea necuprinsă trăiau trei pustnici. În singurătate, în liniştea pădurii, departe de oameni ei se rugau îndelung şi se nevoiau, căutând pe Dumnezeu.

Un oarecare călător, trecând prin locurile acelea, l-a întîlnit pe primul sihastru, care se ruga şi l-a întrebat de drum, dar pustnicul nu i-a răspuns şi omul mânios s-a repezit la el şi i-a tras o palmă. Pustnicul a sărit pe dată în picioare şi i-a tras la rândul lui două palme. Speriat de repeziciunea, cu care îl pălmuise pustnicul, călătorul a plecat mai departe.

S-a întâlnit cu al doilea eremit şi pentu că nici acesta nu i-a răspuns la salut şi întrebare, i-a tras şi lui o palmă. Pustnicul foarte liniştit i-a întors şi celălalt obraz...apoi a continuat rugăciunea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Omul şi-a continuat drumul şi a întâlnit pe al treilea pustnic. L-a întrebat şi pe acesta despre drum, dar n-a primit nici-un răspuns şi deznădăjduit i-a tras şi celui de-al treilea o palmă. Acesta a rămas nemişcat şi nici măcar nu l-a privit, pentru că rugându-se cu mintea şi inima lipite de Dumnezeu el nici nu a simţit, măcar, că a primit o palmă.

Spunem povestea: cuiva impulsiv
aceluia care nu învaţă din eşecuri
tânărului gata să riposteze
ca îndemn la răbdare şi înţelepciune
exemplificând că adevărata iubire este iertare
ca îndemn de a ne arăta superioritatea spirituală
ca pledoarie împotriva legii talionului

 

Frigul

Povestea relatează despre: compasiune, empatie, grijă de aproape, elevare spirituală

Un bătrân înţelept era aşezat lângă foc împreună cu ucenicii săi. În cameră era cald şi bine şi toţi erau senini. La un moment dat înţeleptul a început să tremure puternic, ca de frig şi ucenicii, uimiţi tare, l-au întrbat îngrijoraţi:

–Maestre, ce ai? Nu este destul de cald?
–Aici este cald şi bine, dar afară se află un sărman, care tremură de frig...

Ucenicii au ieşit degrabă şi nu mică le-a fost mirarea să găsească în apropiere un om aproape degerat, care abia mai sufla.

De îndată ucenicii l-au adus lângă foc şi l-au îngrijit...

Spunem povestea: individualiştilor, egoiştilor, meschinilor,
pentru a ilustra lucrul cu sine însuşi,
ca argument pentru iubirea adevărată de aproape,
ca îndemn la elevare spirituală.

Joomla SEF URLs by Artio