Cuviosul Martirie

În îndepărtata Savorie trăia un călugăr numit Martirie. Deşi tânăr de ani, el era bătrân la minte, milostiv şi smerit. O dată pe săptămână, el mergea la o mânăstire vecină, unde se afla stareţul său întru rugăciune. Şi cum mergea el , numai ce dă peste un sărman, zăcând pe cale. Cu greu, căci era peste măsură de slăbit, îi spune lui Martirie că este bolnav, sărac şi foarte bătrân, că vrând să meargă la stareţul, la care mergea şi Martirie, pentru rugăciune, l-au lăsat puterile...De îndată fericitul Martirie şi-a scos mantia, a întins-o pe pământ, l-a pus pe sărmanul neputincios pe mantia sa, apoi l-a săltat în spate şi l-a dus până la mânăstire. Stareţul său, care văzuse totul cu ochii duhovniceşti, a început să strige la fraţi:
–Alergaţi şi deschideţi poarta mânăstirii, că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu!
La poarta mânăstirii, bătrânul s-a coborât din spatele lui Martirie, i s-a înfăţişat ca în icoane, în lumină şi i-a spus:
–O! Martirie, cum tu nu M-ai trecut cu vederea şi ai căutat cu milă la Mine, tot aşa te voi milui, când ajungi în Cer, şi miluit vei fi!
Apoi s-a ridicat la Cer.
Stareţul a alergat la poartă şi văzând pe Martirie singur l-a întrebat:
–Unde este Acela, pe care l-ai adus în spate? 
–De aş fi ştiut cine este Acela, m-aş fi ţinut tare de piciorul lui!
Seara, fraţii l-au înconjurat pe Martirie şi l-au cercetat cu tot felul de întrebări:
–Era greu?
–N-am simţit nici-o greutate, dar atunci nu mi-am luat seama. De bună seama El m-a purtat pe mine, după cum poartă lumea întreagă, şi numai prin Cuvânt o ţine...

Visul

Povestea spune că: viaţa e un vis, avem un destin, nimic nu este veşnic, omul e liber succesul este relativ.

Pentru a treia oară tânărul cădea la concursul trienal. Îl tot urmărea ghinionul în vreme ce alţi învăţăcei, mai puţin înzestraţi şi mai puţin învăţaţi, aveau mai mult noroc. Plin de tristeţe el a plecat din capitală, înapoi spre satul natal, cu bocceaua în vârf de băţ.

Surprins de furtună în munţi s-a adăpostit într-o peşteră, care era locuinţa unui bătrân şi înţelept călugăr. Pustnicul l-a poftit să şadă pe singura „mobilă" din peşteră, un pat neted de piatră. Trăgând cu coada ochiului la oala cu porumb, care fierbea, l-a întrebat cu bunătate pe tânăr, ce drum mai are de străbătut... acesta i-a povestit despre eşecul său, despre dorinţa de a nu se da bătut, despre speranţele şi ambiţiile sale. Pustnicul l-a ascultat în tăcere, apoi l-a îndemnat să se lungescă pe pat, să se odihnească, înainte de a-şi continua călătoria...

După trei ani, tânărul a primit titlul de prim învăţat al împărăţiei. A cunoscut îndată gloria. Mai întâi şirul de serbări de neuitat: numele său proclamat de un crainic prin portavoce înaintea mulţimii adunate, apoi înmânarea solemnă a costumului de curte de către marele şambelan, procesiunea prin capitală, călare pe un cal alb, apoi până în satul natal, unde timp de câteva zile, serbările şi ospeţele s-au ţinut lanţ. Şi-a luat apoi în primire înaltele îndatoriri publice, a urmat căsătoria cu cea mai frumoasă dintre ficele împăratului. Apoi după câţiva ani i s-au născut fii frumoşi şi a fost înălţat la rangul de prim-ministru...A ajuns pe culmea gloriei şi bogăţiei, din care s-a înfruptat timp de cincisprezece ani.

A urmat o năvălire a barbarilor. Primele bătălii au fost un dezastru pentru împărat. Chemat să preia comanda oştirii, a izbutit să-i respingă pe năvălitori, după care le-a cotropit ţinuturile şi l-a ucis pe regele lor.

Farmecul sălbatic, al reginei barbare l-a cucerit şi l-a subjugat. Mânat de patima nestăvilită, a uitat cu totul de soţie, de cămin, de datoria către rege şi ţară. Zadarnic l-a chemat regele înapoi. În cele din urmă regele său, s-a văzut nevoit să trimita oaste împotriva lui. Dar el s-a răzvrătit, a vrut să se împotrivească prin luptă, iar căpitanii săi l-au trădat şi l-au dat pe mâna împăratului. Cu toate rugăminţile soţiei sale, împăratul l-a condamnat la moarte. În noaptea de dinaintea osândei întreaga viaţă i s-a perindat prin faţa ochilor: copilăria săracă, truda de învăţăcel, ascensiunea fulgerătoare, fericirea, patima îmbătătoare, rătăcirea şi prăbuşirea neaştepată.

Tânărul a deschis ochii. Se afla în peşteră, culcat pe patul neted de piatră. Lângă el ghemuit, bâtrânul îşi mesteca încet fiertura. Doar zgomotul uşor al lingurei lovind fundul oalei, abia mai desluşit decât cântecul focului, tulbura liniştea muntelui. Ploaia încetase...

–Tinere, lung vis ai mai avut, dar fiertura mea nu-i încă gata. Mai îngăduie-mi o clipă şi apoi fă-mi bucuria să înparţi cu mine acestă cină săracă...

Spunem povestea:
cuiva care îşi acceptă greu soarta celui care se lasă orbit de succes
tânărului care porneşte în viaţă
omului copleşit de insucces
persoanei care nu înţelege în ce moment crucial al vieţii se află
celui care trebuie să facă o opţiune
adăugaţi dvs. o altă posibilă folosire

Joomla SEF URLs by Artio