CUVIOSUL MISAIL IEROSCHIMONAHUL
Egumen al Mănăstirii Voroneţ
(secolul al XV-lea)

Ieroschimonahul Misail era ucenic apropiat al Sfântului Daniil Sihastrul, încă din anii 1450-1460, pe când se nevoia în chilia de la Putna. Urmând dascălului său, s-a nevoit şi el un timp la linişte, sihăstrind pe valea Putnei. Apoi, cu binecuvântarea Cuviosului Daniil, s-a stabilit cu mai mulţi ucenici în Mănăstirea Voroneţ şi acolo se smerea în faţa tuturor în nădejde şi ascultare.

Învrednicindu-se de darul preoţiei, Cuviosul Misail a fost ales egumen de obştea mănăstirii, prin anul 1470, şi era iubit de toţi pentru blândeţea şi înţelepciunea cu care povăţuia sufletele către Hristos. În anul 1471, văzând egumenul Misail că Sfântul Daniil Sihastrul este înconjurat de prea multă lume şi nu mai are linişte la Putna, l-a adus în taină la Mănăstirea Voroneţ. Apoi i-a făcut o chilie de piatră pe stânca Corbului din apropiere, după dorinţa cuviosului. Deci, rânduindu-i ucenici, purta mare grijă de dânsul şi niciodată nu ieşea din cuvântul său.

Povăţuind Mănăstirea Voroneţ mai mult de zece ani, egumenul Misail a făcut din obştea sa cea mai vestită sihăstrie din Moldova. Numeroşi monahi şi schimonahi iubitori de linişte, care doreau să petreacă alături de Sfântul Daniil, se stabileau în obştea de la Voroneţ, sub ascultarea Cuviosului Misail. Între anii 1470-1480 se nevoiau în această sihăstrie peste 60 de monahi, la care se mai adăugau alţi 50 de sihaştri ce trăiau în pădurile seculare din munţii Voroneţului. Pe toţi aceştia îi supraveghea egumenul Misail, cu rugăciunea şi binecuvântarea Sfântului Daniil. Unii dintre ei erau aleşi lucrători ai rugăciunii lui Iisus, alţii erau desăvârşiţi ascultători şi postitori, iar alţii erau buni caligrafi, dascăli în şcoala mănăstirii şi smeriţi slujitori în obşte, odihnind cu dragoste pe credincioşii care veneau la Sfântul Daniil.

După anul 1480, primind schima monahală, Cuviosul Misail s-a retras la linişte, lăudând pe Dumnezeu ziua şi noaptea. Apoi, mai trăind puţin, s-a săvârşit cu pace şi s-a numărat în ceata cuvioşilor părinţi.

Joomla SEF URLs by Artio