CUVIOŞII SIHASTRI DANUL ŞI MISAIL
Întemeietorii Mănăstirii Turnu
(secolul al XVII-lea)

Aceşti doi cuvioşi sihaştri, „Daniil duhovnicul" şi ucenicul său, „Misail nacealnicul" (egumen), s-au nevoit mai întâi în Mănăstirea Cozia, la începutul secolului al XVII-lea. Şi era Daniil duhovnicul cel dintâi al lavrei şi al tuturor sihaştrilor de pe Valea Oltului. Iar Misail era ucenicul său de chilie şi împreună-lucrător al poruncilor lui Hristos. Apoi, dorind să urmeze sfinţilor de demult, s-au retras peste Olt, sub Muntele Cozia, şi, săpându-şi alături două mici peşteri în stâncă, s-au închis în ele şi acolo s-au nevoit după voia lui Dumnezeu mai mult de 20 de ani. Aceste peşteri se văd până astăzi în curtea Mănăstirii Turnu şi sunt bine păstrate.

Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, adunându-se mai mulţi sihaştri în jurul lor, ieroschimonahul Misail a ridicat alături o mică biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", întemeind astfel „Sihăstria lui Daniil şi Misail". Apoi, Cuviosul Daniil duhovnicul răposând, ucenicul său Misail a devenit „nacealnic" şi părinte duhovnicesc al smeriţilor sihaştri.

După puţină vreme, mutându-se şi egumenul Misail la cele veşnice, Varlaam, mitropolitul Ţării Româneşti, a înălţat la Turnu o mică biserică de piatră în anul 1676, aşezând sub temelie moaştele celor doi cuvioşi. Deasupra sunt aşezate aceste inscripţii: „Daniil duhovnicul" şi „Misail nacealnicul".

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel!

Joomla SEF URLs by Artio