SFÂNTUL CHIRIAC DE LA BISERICANI
(+ 1660)

Preacuviosul Părintele nostru Chiriac de la Bisericani este numărat printre cei mai mari asceţi şi cuvioşi ai Bisericii Ortodoxe Române. El s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea în obştea Mănăstirii Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. Apoi, aprinzându-se de dumnezeiescul dor, s-a retras la pustie într-o peşteră din Muntele lui Simon şi acolo s-a nevoit singur în cea mai aspră osteneală zeci de ani. Iar nevoinţa lui era aceasta: vară şi iarnă petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi biruind desăvârşit, cu darul lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele diavolului.

Pe acest mare sihastru şi purtător de Dumnezeu l-a cunoscut încă din viaţă mitropolitul Dosoftei, căruia mai târziu i-a sărutat şi sfintele moaşte, precum însuşi scrie: „Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la bunătăţi şi podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de Bisericani, gol (petrecând) şi ticăloşit în munte 60 de ani...".

Despre acest sfânt se scriu următoarele în Patericul sfinţilor din Moldo-România: „În anul 1660, Preacuviosul Părintele nostru Chiriac, din tânără vârstă îmbrăţişând viaţa monahicească în Sfânta Mănăstire Bisericani şi sporind întru adâncă smerenie şi întru îndelungă răbdare şi iubind sărăcia lui Hristos de bunăvoie, s-au îndepărtat cu totul de petrecerea cea împreună cu oamenii şi s-au sălăşluit prin munţi şi prin stâncile cele înfricoşate de pe lângă râul Bistriţa şi acolo, cu trupul gol, s-au nevoit în singurătate, în ger şi în arderea soarelui, şasezeci de ani până la sfârşitul său... şi se serbează la 31 decembrie".

Sfântul Chiriac de la Bisericani a ajuns cu nevoinţa pe marii sihaştri din pustiul Egiptului şi în special pe Cuviosul Onufrie, a cărui petrecere s-a ostenit s-o urmeze. Trupul său gol a fost împodobit de Dumnezeu cu peri de sus până jos şi umbrit de darul Duhului Sfânt, încât nici frigul, nici foamea, nici diavolii nu-l vătămau. El este unul din cei mai mari sihaştri din Carpaţi, care aduce la noi o asemenea îngerească nevoinţă: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, în golătate şi în neîncetată rugăciune.

Ajungând la măsura desăvârşirii, Cuviosul Chiriac Sihastrul şi-a dat sufletul său în braţele lui Hristos şi a fost numărat în ceata sfinţilor români, fiind canonizat de popor. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, ce se păstrează până astăzi şi în care s-a făcut mai târziu un mic paraclis pictat în cinstea lui. Apoi, din cauza deselor tulburări din ţară, credincioşii au împărţit moaştele între ei.

Joomla SEF URLs by Artio