CUVIOSUL PROCOPIE (PICU) PĂTRUŢ
Sălişte-Sibiu
(1818-1872)

Acest monah vrednic de pomenire a fost un deosebit misionar şi cărturar transilvănean autodidact din secolul XIX.

Născut în Săliştea Sibiului, în 1818, din părinţi oieri binecredincioşi, el a deprins frica lui Dumnezeu încă de mic, în casa părintească. Scrisul şi cititul le-a învăţat în şcoala din sat, iar cântarea bisericească, de la preotul bisericii mari din Sălişte, unde a intrat încă de la vârsta de 11 ani ca ajutor de „crâsnic" (paracliser). Puternic atras de viaţa religioasă şi de exemplele cuvioşilor şi ale mucenicilor, el s-a adăpat cu o rară evlavie din cărţile sfinte, aflate în bisericile şi prin casele din satul său.

Din tinereţe a început să scrie, primul său manuscris fiind datat în 1837. Căutând continuu să-şi desăvârşească cunoştinţele, îşi procură, prin oierii transhumanţi din Sălişte, toate scrierile bisericeşti şi morale mai importante din timpul său, devenind un remarcabil autodidact. Adânc pătruns de credinţa cea dreaptă şi având o rară vocaţie de misionar, el descrie, în versuri care se cântau şi pe care şi le-a caligrafiat şi ilustrat el însuşi în volume manuscrise, vieţile celor mai de seamă sfinţi şi mucenici, precum şi însemnătatea şi învăţămintele tuturor praznicelor Bisericii Ortodoxe.

Râvnind tot mai mult pentru dragostea lui Hristos, tânărul Oprea s-a călugărit în anul 1849 la Schitul Cheia (Vâlcea), luând numele de Procopie. Apoi, întorcându-se în satul natal, a dus o exemplară viaţă duhovnicească de paracliser şi bun misionar printre semenii săi, în rândul cărora a propovăduit neobosit dreapta credinţă şi viaţă morală, până când şi-a dat obştescul sfârşit. Grija lui cea mai mare a fost aceea de a vorbi tuturor despre Hristos, prin viu grai, prin cântări, prin miniaturile cu care îşi împodobise scrierile sale şi de a călăuzi cât mai multe suflete pe calea mântuirii.

„El nu trăia prin biserică, ci pentru biserică şi pentru idealurile morale ale ei, închinându-şi fiecare clipă a vieţii sale slujirii Domnului prin cântare, prin alcătuire de versuri, prin zugrăvire de lucruri sfinte, prin citire de cărţi bisericeşti, religioase şi teologice şi prin opere de dragoste faţă de aproapele său. Literatura bisericească românească cred că n-a avut niciodată un mai setos cititor, tălmăcitor şi următor ca pe monahul Procopie (Picu)-Pătruţ". Un adevărat ascet în mijlocul lumii, stăruitor ziua şi noaptea în rugăciune şi pilde, curat la suflet, senin la faţă şi foarte iubitor de osteneală. Serile, de obicei, le petrecea printre creştinii din sat, care veneau la el pentru a-i asculta poveţele şi a deprinde cântările de la strană.

Pe lângă activitatea sa duhovnicească şi misionară, Cuviosul Procopie a desfăşurat o vastă activitate cultural-religioasă, lăsând după el peste 40 de lucrări manuscrise, care cuprind opera sa poetică, dramatică, de imnograf şi imnolog, de caligraf şi copist bisericesc, operă în parte originală, în parte preluată de la alţi creatori. În sute de cântări, imnuri şi poeme, ilustrate cu aproape 3.000 de miniaturi în culori, el ne-a lăsat o operă care îşi aşteaptă încă publicarea.

Versurile sale „sunt izbucnirile spontane, în formă de imne şi psalmi, ale unui suflet mare şi bun, de om sfânt. Alcătuite într-o uşoară limbă populară şi bisericească, cu miresme arhaice şi însoţite de melodii religioase, potrivite de poetul însuşi, versurile monahului Procopie au fost îmbrăţişate de popor cu nespusă iubire".

În afara operei sale originale, monahul Procopie a transcris, pentru sine sau pentru apropiaţii săi, lucrări ale altor autori sau lucrări ale sale, în noi ediţii sau în copii selective, cele mai multe fiind împodobite la rândul lor cu ilustraţii în culori.

După o atât de intensă viaţă duhovnicească, după 43 de ani de slujire a Bisericii lui Hristos şi de luminare a poporului din care făcea parte, Cuviosul monah Procopie (Picu) Pătruţ, poet, miniaturist, imnograf, imnolog, caligraf şi copist, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos în septembrie, 1872. Mormântul său se află în cimitirul bisericii mari din Săliştea Sibiului, alături de al fratelui său mai mic, Nicolae Pătruţ.

În anul 1948, Cuviosul monah Procopie Pătruţ a fost propus pentru canonizare, ca sfânt naţional.

Joomla SEF URLs by Artio