ARHIEREUL VALERIAN ŞTEFĂNESCU
Episcopia Romanului
(1825-1928)

Smeritul arhiereu Valerian Ştefănescu a fost un venerabil ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX. Era unul din fiii preotului Petru Ştefănescu şi ai prezbiterei Anastasia, din comuna Gârcina-Neamţ. O casă binecuvântată de Dumnezeu cu mulţi copii, din care cinci au luat jugul vieţii monahale şi au ajuns călugări sporiţi în fapte bune.

Cel dintâi a fost episcopul Melchisedec (1822-1892), mare cărturar şi vrednic ierarh al Episcopiei Romanului. Al doilea a fost Arhiereul Valerian (1825-1928). Al treilea frate a fost arhimandritul Ieronim (1832-1906), mare eclesiarh la Episcopia Romanului. Iar din surori au fost: monahia Evghenia (1821-1889), eclesiarhă mare în Mănăstirea Văratec şi monahia Suzana (1830-1925), stareţă în Mănăstirea Războieni-Neamţ. La bătrâneţe însuşi preotul Petru Ştefanescu s-a făcut călugăr în Mănăstirea Bisericani cu numele de Pahomie.

Arhiereul Valerian, numit din botez Vasile, a urmat în tinereţe Seminarul de la Socola-Iaşi. În anul 1850 a fost hirotonit preot de mir şi a funcţionat ca protopop la Bacău şi la Roman timp de 19 ani.

Rămânând văduv, în anul 1875 îmbrăţişează viaţa monahală, iar în anul 1879 este hirotonit arhiereu vicar pentru Râmnicu-Vâlcea. După ce conduce un timp Tipografia Cărţilor Bisericeşti, în anul 1890 se retrage la Episcopia Romanului ca arhiereu vicar, unde rămâne până la sfârşitul vieţii.

Acest blând arhiereu a fost un adevărat păstor al turmei lui Hristos şi un devotat slujitor al sfântului altar. Cele mai alese fapte bune cu care era încununat au fost acestea: desăvârşita smerenie, neagoniseala şi o profundă dragoste pentru biserică, pentru sfintele slujbe, pentru oameni.

Permanent purta haine şi veşminte din cele mai simple, încât nu se deosebea de ceilalţi. Era dulce la cuvânt şi blând la inimă, vorbea cu fiecare şi împăca pe toţi, iar de la slujbele bisericii era nelipsit ziua şi noaptea. De asemenea, tot ce dobândea la sfinţiri de biserici, la slujbe şi chiar pensia sa împărţea cu dragoste la văduve şi la săraci.

Se spunea despre dânsul că după primul război mondial mergea cu diaconul său la sfinţiri de biserici noi, în locul celor distruse, mai ales în judeţele Bacău şi Vrancea. Zăbovea luni de zile, umblând pe jos din sat în sat, mângâind poporul descurajat, sfinţind sfintele altare şi cercetând pe preoţi. Iar darurile ce i se aduceau, pe toate le împărţea la orfani de război şi se întorcea la episcopie numai cu toiagul în mână.

Se cuvine să amintim şi de grija ce o purta pentru luminarea copiilor mici. Din fondurile sale şi ale episcopului Melchisedec, a cumpărat alături de episcopie o grădină şi a zidit în mijloc o şcoală cu două săli pentru educarea copiilor. Aceasta a fost prima grădiniţă de copii din oraşul Roman, întreţinută de cei doi ctitori. O grijă deosebită avea arhiereul Valerian şi pentru Seminarul din Roman. Zilnic veneau la el elevi pentru sfat şi pentru ajutor, iar bunul păstor îi primea pe toţi şi-i ajuta cu dragoste.

Acest pururea pomenit arhiereu iubea Biserica, ca pe însăşi mireasa lui Hristos. În fiecare zi era nelipsit de la Sfânta Liturghie, de la Vecernie şi Utrenie. Noaptea se deştepta înaintea tuturor, îşi lua toiagul şi zăbovea în faţa catedralei, până venea paracliserul să descuie uşa. Dacă trecea ora şi slujitorii întârziau, arhiereul Valerian dădea binecuvântare şi începea pe de rost Miezonoptica. Iar după ce se descuia biserica, zicea bătrânul:

- Citiţi de la psalmii Utreniei, că Miezonoptica am zis-o eu la uşa bisericii!

Dar misiunea cea mai sfântă pe care o avea arhiereul Valerian era hirotonirea candidaţilor de preoţie şi pregătirea lor pentru pastoraţie. Săptămânal hirotonea preoţi noi, pe care îi învăţa rânduiala slujbelor timp de 40 de zile. Cu o bunătate şi îndemânare rar întâlnită, blândul arhiereu forma pe slujitorii sfintelor altare, deprinzându-i mai ales frica de Dumnezeu, dragostea de biserică şi mila de oameni.

Aşa s-a nevoit şi aşa a trăit venerabilul arhiereu Valerian Ştefănescu 103 ani, fiind cinstit de copii, de tineri şi bătrâni, de preoţi, de călugări şi de mireni, ca un patriarh şi părinte al tuturor. El a fost o adevărată binecu- vântare pentru Episcopia Romanului, pentru ierarhia Bisericii Ortodoxe Române.

În primăvara anului 1928, arhiereul Valerian a adormit cu pace, dându-şi sufletul în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos. Trupul i-a fost aşezat într-un mic paraclis din mijlocul grădinii, alături de fratele său, episcopul Melchisedec, lângă grădiniţa de copii fondată de el. Deasupra mormântului sunt scrise aceste cuvinte:

„Sub această piatră odihneşte smeritul rob al lui Dumnezeu - Arhiereul Valerian Ştefănescu-Craioveanul. Mort în 8 martie, 1928, după o viaţă de peste una sută ani, rodnică în fapte bune.

Veşnica lui pomenire!"

Joomla SEF URLs by Artio