MONAHUL ILARION IONICA
Mănăstirea Sihăstria
(+ 1934)

a. Viaţa

Părintele Ilarion Ionică a fost un călugăr foarte iubitor de Dumnezeu, închinat din copilărie Maicii Domnului. Era de loc din comuna Racova- Bacău. În tinereţe a fost căsătorit şi a avut copii. Apoi, trecând printr-o grea încercare, a lăsat totul şi a venit la Mănăstirea Sihăstria. Egumenul Ioanichie Moroi l-a călugărit şi l-a rânduit iconom şi povăţuitor peste fraţi. După douăzeci de ani de desăvârşită ascultare şi smerenie, s-a mutat către Domnul în vârstă de 80 de ani.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

1. Părintele Ilarion a fost în lume plutaş pe râul Bistriţa. într-o noapte de iarnă, pe când se întorcea acasă de la lucru, l-au atacat lupii pe cale. După două ore de luptă, nu se mai putea apăra de ei. Deci, căzând în genunchi, s-a rugat, zicând:
   - Maica Domnului, dacă mă scapi de aici cu viaţă, las toate şi mă fac călugăr.
   În clipa aceea s-au auzit glasuri de oameni şi o sanie cu clopoţei. Lupii au fugit, iar el, fiind salvat, a fost dus în familie. După câteva luni de zile s-a dus la Mănăstirea Sihăstria să slujească lui Hristos.

2. Trecând un an de zile, diavolul i-a făcut o grea ispită. Îl cuprinsese o mare întristare şi voia să plece la altă mănăstire. într-o noapte, mergând la biserică, se ruga în urmă şi plângea. Apoi a văzut că din icoana Maicii Domnu- lui a ieşit o femeie cuviincios îmbrăcată, care, apropiindu-se de el, l-a întrebat:
   - De ce plângi şi eşti tulburat, frate Ioane?
   - Mi-i urât aici şi aş vrea să plec din mănăstirea aceasta!
   - De ce ţi-i urât în casa mea? Fii liniştit şi fă toate cu dragoste, că de acum nu-ţi va mai fi urât niciodată! Apoi acea femeie minunată s-a întors iarăşi spre icoană şi s-a făcut nevăzută. Era Maica Domnului.
   Din ceasul acela, fratele Ioan s-a izbăvit de această ispită. Mai târziu, călugărindu-se, a ajuns un monah desăvârşit.

3. Timp de 20 de ani, părintele Ilarion a fost iconomul Mănăstirii Sihăstria. Dimineaţa mergea la chilia fiecăruia şi zicea:
   - Haideţi, dragii tatei, veniţi la ascultare! Apoi pleca înainte cu rugăciunea pe buze şi lucra cu fraţii toată ziua, facându-se pildă tuturor de smerenie, de blândeţe şi de nemuritoare dragoste. Seara, când se întorcea la chilie, bătrânul făcea metanie tuturor, zicând:
   - Iertaţi-mă, părinţilor, că poate v-am supărat cu ceva! Apoi se ducea la chilie şi citea acatistul şi paraclisul Maicii Domnului.

4. În primăvara anului l933, părintele Ilarion s-a dus în pădure după lemne şi şi-a rupt un picior. Mai târziu, cangrenându-se rana, bătrânul se ruga cu lacrimi, zicând:
   - Maica Domnului, nu mă lăsa, că greu mă doare piciorul!
   Noaptea, pe când se ruga, a intrat în chilia lui o femeie cuviincioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgu Neamţ şi l-a întrebat:
   - De ce plângi, părinte Ilarion?
   - Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare cumplit. Simt că voi muri şi plâng că nu m-am pocăit.
   Apoi doamna aceea s-a uitat la piciorul lui, l-a atins cu mâna şi i-a zis:
   - Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni.
   Apoi a ieşit doctoriţa şi bătrânul a adormit. Era Maica Domnului. Dimineaţa s-a sculat sănătos, a venit la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului.

Deci, mai trăind exact un an, în aceeaşi zi, la Duminica izgonirii lui Adam din Rai, şi-a dat sufletul în braţele Maicii Domnului şi a fost petrecut de toţi la cimitirul mănăstirii.