PROTOSINGHELUL IOSIF CRĂCIUN
Mănăstirea Neamţ

(1864-1944)

Acest cuvios părinte a fost un mare sihastru, duhovnic şi exorcist din obştea Mănăstirii Neamţ.

S-a născut în comuna Gârcina, judeţul Neamţ. În tinereţe a fost căsătorit. Apoi, murindu-i soţia în anul 1911, cu sfatul vestitului pelerin Gheorghe Lazăr al cărui ucenic era, a luat jugul vieţii călugăreşti în obştea Mănăstirii Neamţ. După doi ani de rugăciune şi ascultare a primit schima monahală şi s-a nevoit câţiva ani în Schitul Vovidenia din apropiere. Apoi, cu binecuvântarea stareţului, schimonahul Iosif Crăciun s-a retras la linişte în pădurile seculare de lângă Schitul Icoana, unde s-a nevoit aproape zece ani în pustie, singur cu Dumnezeu, răbdând tot felul de ispite de la diavoli, de la trup şi de la oameni.

Cea mai mare nevoinţă a lui era postul îndelungat, unit cu privegherea de noapte şi citirea Psaltirii. Cu aceste trei arme izgonea de la sine toate ispitele trupeşti şi diavoleşti, ajungând cunoscut în tot ţinutul Neamţ. Pentru răbdarea şi smerenia lui, părintele Iosif s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul izgonirii duhurilor rele din oameni. De aceea alergau la chilia lui tot felul de epileptici şi oameni bolnavi, lipsiţi de mângâiere. Iar bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste şi se ruga pentru sănătatea lor până se vindecau.

Iată cum se ruga părintele Iosif pentru bolnavi:

Mai întâi trimitea bolnavul în mânăstire să-şi mărturisească păcatele şi să-i facă preoţii Sfântul Maslu. Apoi se întorcea bolnavul la chilia lui din pădure, unde era pus la post şi rugăciune trei zile şi trei nopţi. Împreună cu el posteau toate rudele bolnavului şi însuşi sihastrul Iosif şi citeau la Psaltire ziua şi noaptea. A treia zi, cei mai mulţi bolnavi se vindecau. Cei care nu se vindecau repetau aceeaşi nevoinţă până se izbăveau de diavolul, că nu poate răbda vrăjmaşul rugăciunea şi postul celor smeriţi.

Pentru nişte vindecări ca acestea şi pentru sfaturile sale pline de înţelepciune, părintele Iosif ajunsese vestit în tot centrul Moldovei, cu numele de „Pustnicul de la Icoana".

În anul 1926, schimonahul Iosif a fost chemat în obşte şi după doi ani a fost hirotonit diacon şi preot. Astfel, pustnicul Iosif a devenit cel mai căutat duhovnic şi exorcist al Mănăstirii Neamţ, între 1928-1944. Zilnic veneau credincioşii la chilia lui: ţărani şi orăşeni, sănătoşi şi bolnavi, tineri şi bătrâni, călugări şi mireni, cerşetori şi avuţi. Toţi căutau pe părintele Iosif. Deşi era aspru la canon, ei doreau să se mărturisească la el, să se facă sănătoşi, să-i ceară un sfat.

Pentru primirea şi îngrijirea bolnavilor, părintele Iosif avea o casă dată de mănăstire, afară de incintă. Era o adevărată bolniţă. Acolo primea bătrânul pe toţi, iar el stătea în mijlocul lor ziua şi noaptea, cu crucea în mână şi cu epitrahirul pe piept. Astfel, mulţi din cei bolnavi se vindecau, iar ceilalţi se întorceau uşuraţi de păcate şi mângâiaţi la casele lor. Mijloacele de vindecare pentru toţi erau aceleaşi: cât mai multă rugăciune, Spovedania, Sfântul Maslu, moliftele Sfântului Vasile, Sfânta Împărtăşanie şi, neapărat, trei zile de post. O altă nevoinţă a marelui duhovnic Iosif a fost lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus, prin care vorbea neîncetat cu Hristos, precum şi milostenia la cei lipsiţi.

Aceasta a fost petrecerea Cuviosului Iosif Crăciun, duhovnicul Mănăstirii Neamţ. Apoi, chemându-l Dumnezeu, în primăvara anului 1944 s-a mutat la cereştile lăcaşuri, fiind pomenit până astăzi de numeroşii săi fii duhovniceşti.

Joomla SEF URLs by Artio