SCHIMONAHUL IUVENALIE BÂRSAN
Mănăstirea Slatina
(1890-1968)
a. Viaţa
Acest părinte iubitor de nevoinţă era din comuna Mălini-Suceava. În anul 1923, luând jugul lui Hristos, a intrat în Mănăstirea Slatina. După doi ani s-a călugărit şi a ajuns un călugăr foarte sporit. În anul 1949 a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei, iar în anul 1968 s-a săvârşit cu pace.
b. Fapte şi cuvinte de învăţătură
-
Nevoinţa părintelui Iuvenalie era aceasta:
Toată ziua tăcea şi zicea rugăciunea lui Iisus, făcea ascultare cu multă dragoste şi mânca o dată pe zi, după ce termina de citit Psaltirea. Noaptea dormea câteva ore pe o laviţă şi făcea sute de metanii, iar de la biserică era nelipsit. -
Odată l-a întrebat stareţul:
- Părinte Iuvenalie, de ce te grăbeşti aşa spre chilie ? Iar bătrânul a răspuns:
- Mă aşteaptă Psaltirea şi nu pot s-o las singură ! -
În altă zi iarăşi l-a întrebat:
- De ce eşti întristat, părinte Iuvenalie ?
- Pentru că a trecut ziua şi n-am terminat Psaltirea de citit, a răspuns el. Dar nu mănânc până n-o citesc. -
Într-o zi, a văzut bătrânul câţiva fraţi stând de vorbă pe cerdac. Deci, trecând pe lângă ei, a zis cu glas tare: „Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !" Cum au auzit fraţii cuvintele acestea, îndată s-au ruşinat şi, lăsând vorba, au plecat la chilii.
-
Altă dată i-au zis fraţii:
- Părinte Iuvenalie, dă-ne un cuvânt de folos.
- Iertaţi-mă, fraţilor, a răspuns bătrânul, sunt om păcătos. Întrebaţi pe părinţii duhovnici. -
Timp de 40 de ani, părintele Iuvenalie a avut în mănăstire aceeaşi sfântă ascultare de paracliser şi clopotar. Şi suna clopotele cu aşa îndemânare, că toate formau o adevărată simfonie, slăvind pe Dumnezeu şi repetând mereu numele ctitorului fondator: A-le-xan-dru Lă-puş-nea-nu !
-
Odată l-a întrebat stareţul:
- Părinte Iuvenalie, ce zgomot se aude noaptea în chilia sfinţiei tale ?
- Iartă-mă, părinte stareţ, când mă îngreunez de somn, atunci las Psaltirea şi mă apuc de pisat grâu pentru colivă. Apoi iar citesc la Psaltire şi fac metanii. -
În altă zi l-au întrebat fraţii:
- Părinte Iuvenalie, de ce fugi aşa de noi ? Iar bătrânul le-a răspuns:
- Dar nu ştiţi că schimnicul nu are voie să vorbească mai mult de şapte cuvinte pe zi ? Apoi îndată a intrat în chilie. -
Pentru multa lui osteneală, părintele Iuvenalie ajunsese un călugăr sporit şi plin de dragoste pentru Dumnezeu şi oameni. Diavolul însă îl zavistuia şi îi făcea multe ispite ca să-l tulbure la rugăciune.
Într-o zi l-au întrebat părinţii:
- Cu cine vorbeai astă noapte, părinte Iuvenalie ? Iar bătrânul a răspuns:
- Ei, mă sfădeam cu vrăjmaşul, că mereu mă vizitează ! Uneori îmi stinge candela, alteori îmi închide Psaltirea, îmi răstoarnă scaunul, îmi varsă oala cu apă sau îmi ascunde metaniile, ca să mă îndepărteze de la rugăciune. -
În vara anului 1968, pe când părintele Iuvenalie citea la Psaltire, deodată s-a luminat la faţă şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu ! Unii părinţi au văzut o lumină cerească la fereastra chiliei lui şi, intrând înăuntru, l-au găsit adormit în genunchi cu capul sprijinit pe Psaltire.
Aşa s-a nevoit şi aşa s-a mutat la cele veşnice schimonahul Iuvenalie