SCHIMONAHUL IUVENALIE BÂRSAN
Mănăstirea Slatina
(1890-1968)

a. Viaţa

Acest părinte iubitor de nevoinţă era din comuna Mălini-Suceava. În anul 1923, luând jugul lui Hristos, a intrat în Mănăstirea Slatina. După doi ani s-a călugărit şi a ajuns un călugăr foarte sporit. În anul 1949 a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei, iar în anul 1968 s-a săvârşit cu pace.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

1. Nevoinţa părintelui Iuvenalie era aceasta:
   Toată ziua tăcea şi zicea rugăciunea lui Iisus, făcea ascultare cu multă dragoste şi mânca o dată pe zi, după ce termina de citit Psaltirea. Noaptea dormea câteva ore pe o laviţă şi făcea sute de metanii, iar de la biserică era nelipsit.
   
   
2. Odată l-a întrebat stareţul:
   - Părinte Iuvenalie, de ce te grăbeşti aşa spre chilie ? Iar bătrânul a răspuns:
   - Mă aşteaptă Psaltirea şi nu pot s-o las singură !
   
   
3. În altă zi iarăşi l-a întrebat: 
   - De ce eşti întristat, părinte Iuvenalie ?
   - Pentru că a trecut ziua şi n-am terminat Psaltirea de citit, a răspuns el. Dar nu mănânc până n-o citesc.
   
   
4. Într-o zi, a văzut bătrânul câţiva fraţi stând de vorbă pe cerdac. Deci, trecând pe lângă ei, a zis cu glas tare: „Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !" Cum au auzit fraţii cuvintele acestea, îndată s-au ruşinat şi, lăsând vorba, au plecat la chilii.
   
   
5. Altă dată i-au zis fraţii:
   - Părinte Iuvenalie, dă-ne un cuvânt de folos.
   - Iertaţi-mă, fraţilor, a răspuns bătrânul, sunt om păcătos. Întrebaţi pe părinţii duhovnici.
   
   
6. Timp de 40 de ani, părintele Iuvenalie a avut în mănăstire aceeaşi sfântă ascultare de paracliser şi clopotar. Şi suna clopotele cu aşa îndemânare, că toate formau o adevărată simfonie, slăvind pe Dumnezeu şi repetând mereu numele ctitorului fondator: A-le-xan-dru Lă-puş-nea-nu !
   
   
7. Odată l-a întrebat stareţul:
   - Părinte Iuvenalie, ce zgomot se aude noaptea în chilia sfinţiei tale ?
   - Iartă-mă, părinte stareţ, când mă îngreunez de somn, atunci las Psaltirea şi mă apuc de pisat grâu pentru colivă. Apoi iar citesc la Psaltire şi fac metanii.
   
   
8. În altă zi l-au întrebat fraţii:
   - Părinte Iuvenalie, de ce fugi aşa de noi ? Iar bătrânul le-a răspuns:
   - Dar nu ştiţi că schimnicul nu are voie să vorbească mai mult de şapte cuvinte pe zi ? Apoi îndată a intrat în chilie.
   
   
9. Pentru multa lui osteneală, părintele Iuvenalie ajunsese un călugăr sporit şi plin de dragoste pentru Dumnezeu şi oameni. Diavolul însă îl zavistuia şi îi făcea multe ispite ca să-l tulbure la rugăciune.
   Într-o zi l-au întrebat părinţii:
   - Cu cine vorbeai astă noapte, părinte Iuvenalie ? Iar bătrânul a răspuns:
   - Ei, mă sfădeam cu vrăjmaşul, că mereu mă vizitează ! Uneori îmi stinge candela, alteori îmi închide Psaltirea, îmi răstoarnă scaunul, îmi varsă oala cu apă sau îmi ascunde metaniile, ca să mă îndepărteze de la rugăciune.
   
   
10. În vara anului 1968, pe când părintele Iuvenalie citea la Psaltire, deodată s-a luminat la faţă şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu ! Unii părinţi au văzut o lumină cerească la fereastra chiliei lui şi, intrând înăuntru, l-au găsit adormit în genunchi cu capul sprijinit pe Psaltire.

Aşa s-a nevoit şi aşa s-a mutat la cele veşnice schimonahul Iuvenalie